Bicicleta care nu se murdărește niciodată

A apărut automobilul Nissan care nu se murdărește niciodată, datorită unui strat special, numit Ultra-Ever Dry, care se aplică peste vopseaua de bază. Așa că băieții de la Bike Radar se întreabă, pe bună dreptate, dacă respectivul strat protector ar putea fi aplicat și pe biciclete. Ar fi frumos să mergem cu bicicleta pe un traseu de munte și să nu mai cărăm după noi câteva kilograme de noroi, bine înfipt pe cadru și în angrenaje, nu? Suntem cu ochii pe cei de la Bike Radar, au promis că vor testa produsul.

EcoMarathon, la Moeciu de Sus

A cincea ediție EcoMarathon, la care vor participa peste 1.300 de sportivi, va avea loc sâmbătă, 10 mai, la Moeciu de Sus. Se va lăsa cu premii încă de la start. Din păcate, înscrierile s-au încheiat, dar puteți participa la maraton ca spectatori, pentru o infuzie de motivație sportivă.

Vezi și CALENDARUL COMPETIȚIILOR DE TRAIL RUNNING 

Maraton MTB: Drumul Regelui

Competiția de ciclism ”Drumul Regelui” se va desfășura sâmbătă, pe 10 mai, cu ocazia Zilei Monarhiei, la Petriș, județul Arad. Participanții au de ales între două trasee: ”regal” (64 km) și ”princiar” (38 km).

Prima Evadare

Prima Evadare va avea loc duminică, 11 mai, și se va desfășura între București și Snagov, prin păduri și pe drumuri de țară, pe o distanță de aproximativ 55 km. De câțiva ani, Prima Evadare este maratonul de ciclism cu cel mai mare număr de participanți din Estul Europei.

Vezi și CALENDARUL COMPETIȚIILOR DE MTB

Documentar Discovery despre avalanșa de pe Everest

Discovery a realizat un documentar despre avalanșa de pe Everest, care a avut loc pe 18 aprilie și a cauzat moartea a 16 șerpași. Puteți urmări documentarul AICI.

Două apariții editoriale

Iar dacă nu fugiți de carte, ci alergați doar pentru că vă face plăcere, vă anunțăm două apariții editoriale în weekendul care urmează: al 17-lea număr al revistei ”Alerg”, precum și cartea ”Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion” (Editura Polirom), de Kilian Jornet, în care autorul vorbește despre pasiunea pentru sport, despre peisaje montane și despre cursele forțate până la epuizare.

Proiecție foto, la Cluj

Luni, pe 12 mai, la Cluj Napoca, va avea loc o proiecție foto, intitulată ”Amintiri Albe”, care va dura aproximativ 40 de minute și se va desfășura la Casa TIFF, începând cu ora 20:10. Întâlnirea de luni seară este și un bun pretext de a socializa, căci se va asculta muzică și au fost promise discuții interesante ”after party”.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*