NN susține comunitățile din care face parte să creeze un viitor mai bun și a donat aproape 900.000 de euro în 2023 pentru inițiative relevante social din sfera sănătății și educației, cu impact direct în viețile a aproximativ 6.000 de oameni. Peste 800 de angajați și consultanți financiari s-au implicat cu peste 2.600 de ore de voluntariat pentru a amplifica impactul pozitiv al NN în societate, cu misiunea de a contribui la starea de bine a oamenilor și comunităților și la dezvoltarea sustenabilă a României.

Investițiile în comunitate ale NN România fac parte din investiția totală de peste 20,1 milioane de euro a NN Group în 2023, reprezentând 1,1% din rezultatul operațional înainte de taxe. NN urmărește să contribuie la bunăstarea oamenilor atât pe plan financiar, cât și fizic și emoțional, prin valorificarea resurselor, abilităților și expertizei în arii unde este cel mai mult nevoie și prin implicarea voluntarilor.

În România, NN a susținut inițiative pentru starea de bine, așa cum arată Raportul de Investiții în Comunitate în 2023. Astfel, NN s-a implicat în acțiuni pentru sănătate, cu scopul de a contribui la asigurarea unui start mai bun în viață copiilor care se nasc cu malformații cardiace sau a unui viitor mai bun pentru copii și adulții cu autism. În același timp, NN a contribuit la educația copiilor, la dezvoltarea educației antreprenoriale a tinerilor care se pregătesc să-și înceapă viața profesională și la crearea de oportunități de carieră pentru tineri din comunități vulnerabile.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*