În cea mai mare rezervație de jnepeni din Bucegi se găsește o clădire ferecată, cu drugi de fier ruginit la ferestre, în care nu mai locuiește, deja de prea mulți ani, nici un suflet, dovadă fiind fântânița secată de la intrare – Cantonul Jepi.

Iubitorii de peisaje montane și-au dat seama, cu siguranță, că aceasta este starea în care-și mai duce zilele Cantonul Schiel, construit acum mai bine de 100 de ani. Povestea Cantonului este strâns legată de istoria Fabricii de Hârtie din Bușteni, astfel că amintirile încep înainte de secolul XX.

Fabrica de hârtie

În 1882, Carol şi Samuel Schiel, fiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au început construirea unui centru forestier, cunoscut sub numele de ”Fabrica de Hârtie C&S Schiel, Succesorii-Buşteni”. Deschisă în octombrie 1882, fabrica de hârtie a primit tot mai multe comenzi, astfel că zona s-a dezvoltat industrial. În 1894, a apărut prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei, cu o lungime de 6,2 kilometri și care ajungea la poalele Muntelui Retivoiul, după cum susține Historia.

Ulterior, începând cu anul 1904, centrul industrial și-a arendat tot mai multe hectare de pădure și și-a extins sistemul feroviar. Între 1907 și 1909 au fost construite mai multe linii, ce urcau pe văile Ialomiţei şi Brateiului și aveau o lungime totală de 16,8 kilometri. De asemenea, s-a construit și un funicular ce se întindea pe traseul Buşteni-Bolboci-Bratei.

”Cantonul Jepi”

Pe traseul funicularului care transporta lemne de pe munte către fabrica de hârtie de la Buşteni, frații Schiel au găsit de cuviință să ridice un punct intermediar. În acest sens, în 1910, la altitudinea de 1.960 de metri, se construiește ”Cantonul Jepi”, devenit, în următorii ani, un punct de referință pentru turiști.

Pe lângă flora din Bucegi, și fauna a prezentat interes. În 1922 s-a înființat Staționarul Zoologic de la Cumpătu-Sinaia, condus de Andrei-Popovici Bâznoșanu, ce funcționa pe lângă Facultatea de Biologie a Universității din București și care a studiat intens această zonă montană. Mai mult, pentru a facilita accesul specialiștilor în Bucegi, Bâznoșanu a purtat mai multe discuții cu proprietarii ”Cantonul Jepi” și au stabilit să ridice încă o încăpere, unde să fie adăpostiți biologii care veneau să cerceteze zona, de unde vine și numele ulterior al cantonului, ”Casa Naturaliștilor”.

Despre acest canton scria și alpinismul Niculae Baticu, în ”Amintirile unui alpinist”. În cartea publicată în 1981, Baticu povestește despre prima sa drumeție până la canton, în 1929.

”Cantonul Jepi (..) era folosit la nevoie și de turiști, pentru adăpost. Stă atârnat pe margine de munte, asemenea cetăților medievale, fiind compus din parter, pod și pivniță, cu terasa din spate de care am vorbit, și ea atârnată. În față, intrarea se face pe o scară cu patru trepte și are două ferestre, una în stânga ușii și cealaltă în dreapta. Pe fața dinspre sud se văd două ferestre la pod, una la camera cantonierului, iar la pivniță o uță și o fierăstruică. În partea stângă se afla lipită de canton o altă construcție mică, numită «Casa naturalisților». În fața cantonului era o gheretă unde, printr-o țeavă, curgea un jet de apă rece, captat printr-o conductă de la un izvor de sub Babele, de unde, mai târziu, se captase apă și pentru casa din șaua Caraimanului. (…) Interiorul cantonului, format dintr-o încăpere mică, o săliţă, avea trei uşi, care duceau: la dreapta – în camera cantonierului, în faţă – în camera rezervată familiei Schiel şi funcţionarilor mai mari ai fabricii, iar la stânga – în camera rezervată turiştilor. Când mergeai mai des şi te cunoşteai cu cantonierii, mai dormeai şi în camera rezervată familiei Schiel sau în cea a cantonierului. Camera turiştilor era «mobilată» cu un prici mare, cu cetină de brad în chip de saltea, iar pentru acoperit se afla la îndemână o cergă mare, dar cam nespălată. În cameră se mai găseau o masă mare din brad, două bănci şi o sobă din cărămidă, care scotea fum mult și dădea căldură puțină”.

Abandonarea cantonului și scoaterea la licitație

În 1948, fabrica fraților Schiel a fost naţionalizată, iar de atunci nu a durat mult până la abandonarea întregului centru industrial. Mai exact, în 1966, funicularul şi calea ferată forestieră au fost închise. Cantonul cu acoperiș portocaliu din Bucegi a continuat să existe și a funcţionat ca refugiu pentru salvamontişti.

După anii 2000, cantonul a fost abandonat definitiv și lăsat să se degradeze. Mai mult, în august 2013, Primăria Buşteni a scos ”Cantonul Jepi” la vânzare, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil şi 500 de metri pătraţi de teren aferent fiind de 22.000 de euro.

Potrivit Mediafax, cantonul se afla în proprietatea privată a oraşului Buşteni, iar decizia de vânzare a imobilului a fost luată printr-o hotărâre a Consiliului Local, fără a fi însoţită de o expunere de motive şi de un raport de specialitate. Viceprimarul oraşului Buşteni, Nae Savel, justifica scoaterea la vânzare prin faptul că fostul punct intermediar al funicularului este „într-o stare avansată de degradare”, fără a face alte precizări.

Ulterior, licitația a fost amânată până la ”clarificarea juridică a situației”, pe motiv că pentru acelaşi teren există două numere cadastrale. Primăria Bușteni nu a mai publicat apoi nici un anunț de vânzare. Probabil a așteptat rezolvarea micii probleme apărute pentru a ”scăpa” de cantonul vechi de mai bine de 100 de ani…

La începutul anului 2016, cantonul a fost vândut unei persoane fizice care a achitat pe loc suma de 181.920 Euro, conform ziardebusteni.ro.

 

   Citește și: Pietrele lui Solomon. Legătura dintre o cetate dacică și un rege maghiar

 

   Citește și: Cabana Diham. O istorie renăscută din propria cenușă

 

   Citește și: Istoria Salomon: de la lame pentru ferăstraie la echipamente sportive

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*