Autoritățile locale și guvernul norvegian vor să investească aproximativ două milioane de euro în Crucea Caraiman din Munții Bucegi. În apropierea Crucii Caraiman vor fi construite un heliport luminat pe timpul nopții, o terasă suspendată deasupra prăpastiei, precum și un muzeu al Casei Regale, care a donat bani pentru ridicarea construcției. De pe terasa suspendată, construită din sticlă, turiștii vor putea admira peisajul și vor avea parte de internet wireless și de camere web care transmit imaginile direct prin internet. „Peste prapastie am propus structura metalică, o platformă belvedere care să ne plaseze în imponderabilitate față de munte”, a declarat arhitectul Dan Manea, conform Pro TV. Crucea Caraiman a intrat în 2013 în ”Cartea Recordurilor”, fiind cea mai înaltă cruce din lume, amplasată pe un vârf de munte. Ea a fost ridicată în urmă cu 86 de ani, la ordinul Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, în memoria soldaților căzuți pe câmpul de luptă în timpul Primului Război Mondial. În încăperea de la baza crucii va fi amenajat un muzeu virtual cu panouri digitale pe care vor rula informații despre familia regală și despre Primul Război Mondial. Iată cum arată proiectul pe hârtie: Cum arată, pe hârtie, proiectul de amenajare a Crucii Caraiman 6 articol(e) « ‹ 1 de 6 › » Citește și: Istoria Crucii Caraiman, de la steaua comunistă, la vandalism și instalație laser Citește și: FOTO. Cabana Caraiman: De la serate dansante pentru adunarea fondurilor, la casa de vacanță a unui britanic Citește și: FOTO. Cele mai populare cabane montane în perioada comunistă Comments comments 4 Responses John6549 17 ianuarie 2015 Un proiect interesant care va face ca Monumentul să poată fi (în sfârşit! )şi protejat 24 din 24 h ca să nu mai vorbim de căile de acces care trebuie să fie la standard UE! Răspunde Emil-Anton COMȘA 17 ianuarie 2015 Extraordinar si onorant pentru România ! Răspunde jder de munte 18 ianuarie 2015 pot sa faca o platforma mai lunga!! Răspunde Hello, Busteni! 21 ianuarie 2015 Proiectul a fost respins asa cum speram sa fie http://ziardebusteni.ro/2014/09/23/competenta-si-incompetenta-proiectul-de-reabilitare-a-crucii-de-pe-caraiman-a-fost-respins/ Răspunde Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și situl web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez. Codul de securitate *
John6549 17 ianuarie 2015 Un proiect interesant care va face ca Monumentul să poată fi (în sfârşit! )şi protejat 24 din 24 h ca să nu mai vorbim de căile de acces care trebuie să fie la standard UE! Răspunde
Hello, Busteni! 21 ianuarie 2015 Proiectul a fost respins asa cum speram sa fie http://ziardebusteni.ro/2014/09/23/competenta-si-incompetenta-proiectul-de-reabilitare-a-crucii-de-pe-caraiman-a-fost-respins/ Răspunde