Cum vedea un drumeț Munții Bucegi, în 1930

În presa interbelică, munții Bucegi au devenit, după construirea cabanelor și marcarea traseelor, cel mai exploatat subiect despre natură. Aflați la mică distanță de Capitală, cu peisaje fabuloase și cu oportunități nelimitate de drumeții, extremitatea estică a Carpaților Meridionali a umplut sute de pagini din publicațiile vremii.

”Munții ocupă primul loc printre minunile cu care ne-a dăruit Natura, atât în ceea ce privește bogăția materială ce ne-o pot da, cât și varietatea priveliștilor frumoase, ce desfată ochiul drumețului”, era deschiderea unui articol din 1930, numit, simbolic ”Prin Bucegi”.

Pentru călătorii de altădată, scopul drumeției era ”trecerea abruptului din spre Valea Prahovei spre a ajunge în Valea Ialomiței, cea bogată în chei lungi și înguste, cu cascade mari și înălbite de spume”.

Într-una dintre drumețiile sale, Alexandru Steopoe, autorul articolului, povestește că, pe ninsoare, credea că arborii de pe Muntele Omu fac un zgomot asemănător ”unei bobine de inducție puse în funcțiune”. La cabană, misterul s-a elucidat. Steopoe auzise, de fapt, ”târnăcoapele subțiri, cu vârfuri din oțel” ale călătorilor care mergeau în urma sa.

20 de zile mai târziu, când același autor a dorit să coboare spre Bușteni pe Valea Cerbului, a provocat o avalanșă care l-a întors din drum și l-a pus să aleagă o altă rută. ”Zăpada căzută în ajun și pe care o atinsesem cu primul meu pas de coborâre, a pornit deodată repede la vale și această mișcare s-a propagat cu viteza fulgerului, de la un capăt la altul al uriașei căldări a văii”, nota Steopoe în 1930.

Mai multe despre drumețiile sale și întâmplările care i-au marcat călătoria lui A. Steopoe, găsiți în revista ”Natura”, nr. 9 din 15 noiembrie 1930, articolul ”Prin Bucegi”. Mai jos aveți materialul: