Dacă îți dorești să devii specialist în arii protejate, Propark – Fundația pentru Arii protejate îți oferă această ocazie. Ei au dezvoltat un program prin care pun la dispoziție 45 de burse, în perioada 2015 – 2016.

Cele 45 de burse vor fi acordate pe parcursul a trei sesiuni: două în anul 2015 și o sesiune în 2016. La fiecare dintre aceste sesiuni vor participa 15 viitori specialiști.

Scopul programului este de a pregăti viitori specialiști în managementul ariilor protejate, prin combinarea experienței de învățare în mediul online cu sesiuni de curs față în față. Astfel, cei care vor avea parte de această experiență vor ”dobândi cunoștințe și competențe pentru administrarea eficientă a ariilor naturale protejate, promovarea lor ca zone model pentru conservarea și utilizarea durabilă a resurselor naturale, dar și creșterea nivelului de acceptare a ariilor protejate în rândul comunităților și a publicului larg”, potrivit Propark.

Ce veți face de-a lungul celor trei sesiuni?

În perioada aprilie – iunie 2015, se vor desfășura două sesiuni online, pe platforma de învățare www.proparktraining.ro și vor trebui studiate cele 14 module de învățare, timp de 8 săptămâni. La finalul acestei perioade, vei da un examen de evaluare. În iunie – iulie, respectiv septembrie – octombrie 2015, vor avea loc două sesiuni față în față (10 zile de curs în două perioade diferite), urmate de absolvirea examenului final.

Programul se termină după ultima sesiune, ce va avea loc în perioada ianuarie – martie 2016, în care se va desfășura sesiunea finală, online și față în față. La sfârșit, veți obține un certificat de absolvire eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale, pentru ocupația Specialist în Arii protejate.

Cine poate participa?

Pot participa custozii şi personalul administraţiilor de arii naturale protejate, voluntarii implicaţi în administrarea ariilor naturale protejate, personalul responsabil cu activitățile privind biodiversitatea, ariile naturale protejate din cadrul APM-urilor şi din cadrul Comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, ale Inspectoratelor teritoriale de Regim Silvic. De asemenea, se pot înscrie și reprezentanți ai primăriilor și consiliilor județene interesați să se implice  în managementul ariilor naturale protejate, studenți, masteranzi la facultățile de geografie, ecologie și protecția mediului, biologie, silvicultură, științe și ingineria mediului, dar și alte persoane interesate să se implice în administrarea ariilor naturale protejate.

Ce trebuie să faceți pentru a fi selectați?

Pentru a putea participa la proiect, trebuie să trimiteți o scrisoare de intenție, prin care să motivați participarea dumneavoastră în programul de formare, un CV, în care să existe informații cu privire la experiență sau implicare în administrarea unor arii protejate, studii și publicații referitoare la arii protejate și să completați formularul de participare de AICI. Pentru mai multe detalii despre adresa de trimitere a CV-urilor, vă rugăm să verificați pagina propark.ro.

Costurile de curs (cazare, masă, transport, training) vor fi suportate prin intermediul proiectului. Așadar, dacă vă interesează managementul ariilor protejate, nu stați pe gânduri! Fundația Propark vă așteaptă!

Citește și: Programul „Voluntar în Carpați”, finalist la gala națională a voluntarilor

Citește și: CONCURS. Fă designul unei cabane montane pentru Himalaya și câstigă 3.000 $

Citește și: Programul ”O săptămână la munte”, cazare cu 50% mai ieftină și gratuitate pentru copii

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*