Raul Papalicef a demisionat, la sfârșitul săptămânii trecute, din funcția de șef al Salvamont Neamț. Motivele pentru care și-a prezentat demisia nu sunt momentan cunoscute.

În prezent, Papalicef a fost integrat în aceeași structură ca salvator montan cu gradul I. Deși funcția de conducere va fi scoasă la concurs, Raul Papalicef ar trebui să îndeplinească, de la 1 iulie, această poziție, până la organizarea concursului. Cu toate acestea, Papalicef nu poate sta în fruntea Salvamont Neamț mai mult de 6 luni.

„(Papalicef va conduce temporar activitatea Serviciului Public Salvamont Neamț – n.r.), acesta îndeplinind condiţiile de studii şi vechime în muncă, fiind absolvent al Facultăţii de Management din cadrul Universităţii «Gheorghe Zane» din Iaşi, cu examen de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2008 la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu vechime în specialitatea studiilor de 6 ani şi 9 luni şi nefiind sancţionat disciplinar”, potrivit ziarulevenimentul.ro.

Surse locale susțin că Raul Papalicef a luat această decizie după ce s-a consultat cu președintele Consiliului Județean Neamț, în a cărui subordine se află Serviciul de Salvare Montan. În realitate, demisia reprezintă o formalitate, întrucât astăzi va avea loc o ședință a Consiliului Județean, unde se va discuta reorganizarea Serviciului Public Salvamont, pentru redobândirea statutului de personalitate juridică. Potrivit autorităţilor judeţene, prin revenirea la vechea formă de organizare se doreşte eficientizarea activităţii. Însă acest fapt se va întâmpla doar dacă votul consilierilor va fi unul favorabil.

Concurs pentru funcția vacantă

Următorul șef salvamont va fi ales în funcție de anumite criterii. Dacă se va decide faptul că șeful trebuie să fie salvator cu gradul I, doar Raul Papalicef poate participa la examen. Dacă singura cerință va fi funcția de „salvator montan”, fostul șef salvamont Neamț va avea doi contracandidați, Adrian Alăzăroaei, biolog şi salvator montan gradul II, şi Beatrice Slavinschi Papalicef, biolog, salvator montan gradul III, angajată la Salvamont Neamţ din 2007, conform mesagerulneamt.ro.

Citește și: Alarmă falsă în Munții Orăștiei. Salvamontiștii, în alertă din cauza unui glumeț

Citește și: Accident în Masivul Retezat. Șapte jandarmi și opt salvamontiști au intervenit

Citește și: Cabana Dochia, pierdută de salvamontiști

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*