Din această săptămână, civilizația coboară în stațiunea Straja. Proprietarii de autoturisme, care vor să vină la schi cu mașina, vor fi obligați să își parcheze automobilul la intrarea în stațiune.

După ce, în ultimele săptămâni, administratorii stațiunii Straja s-au confruntat cu mari probleme în gestionarea traficului rutier – din cauza aglomerației, nici măcar ambulanțele nu au putut ajunge la baza pârtiei, pe a-i ajuta pe cei accidentați – au decis, alături de autoritățile din Lupeni, să pună o barieră la intrarea în stațiune. Astfel, accesul cu autoturismele nu va mai fi permis turiştilor. Aceștia vor trebui să parcheze în locurile special amenajate.

”La baza telegondolei, parcarea va fi lărgită, iar pe drumul judeţean, din zona de pornire a telegondolei, vor fi amplasate indicatoare de presemnalizare, prin care turiştii vor fi informaţi asupra locurilor unde pot lăsa maşinile”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor.

Mai mult, Gligor a adăugat că, în momentul în care locurile din parcările de pe drumul spre Straja vor fi ocupate, turiştii nu vor mai fi lăsaţi să urce cu maşinile pe şosea. Li se va recomanda să îşi lase maşinile la baza telegondolei, în apropiere acesteia sau în Lupeni.

Zece kilometri de blocaje

Locurile de parcare din zona turistică Straja au fost, de la începutul vacanței de iarnă, insuficiente pentru cele peste 1.500 de maşini care au ajuns în staţiune. Pe 2 ianuarie, polșiția locală raporta că au apărut blocaje pe tronsonul de aproximativ zece kilometri al şoselei spre staţiune, dar și pe aleile din Straja. Potrivit ziarului Adevărul, șoferii urcă în Straja fără să ştie dacă mai au locuri de parcare la dispoziţie. Iar când sunt anunţaţi că nu mai sunt, ignoră atenţionările administratorilor staţiunii.

”Parcările sunt pline, iar cei care vor să urce în continuare în Straja nu mai unde să îşi lase maşinile. În schimb, sunt locuri de parcare în Lupeni şi în zona de pornire a telegondolei, însă oamenii nu vor să îşi lase maşinile acolo. Văd că drumul este curăţat şi vor să urce în Straja, fără să ţină cont de avertizările noastre. Sunt turişti care vin cu bolizii lor de 100.000 de euro, iar când le spunem că nu mai sunt locuri de parcare în staţiune, că pot bloca traficul, ne înjură”, a declarat, pe 2 ianuarie, directorul tehnic al Primăriei Lupeni, Gheorghe Mogoş.

Citește și: VIDEO. Resuscitarea zonei Fantomă: Pasul Vâlcan are pârtie pe un drum județean

 

Citește și: Cum recunoști nesimțiții atunci când mergi la schi

 

 Citește și: TOP 5. Aplicații mobile pentru cei care merg la schi în România

 

Comments

comments

3 Responses

  1. Răzvan

    Nu ai nevoie de autobuz. Ai telegondola!
    Problema nu este noua. Nou este faptul ca cineva s-a decis sa ia masuri, sa faca ceva in privința asta.
    Statiunea Straja este prea mica pentru fluxul mare de turiști.
    Acolo s-a construit haotic, fara puz.
    In mod normal statiunea trebuie extinsa cu cap, astfel incat sa se poata construi atat vile si hoteluri, cât si locuri de parcare suficiente. Pentru asta trebuie sa se renunte ciubucării si sa respecte regulile.

    Răspunde
  2. Fane

    Parerea mea este ca aceesul cu autoturismul personal in Straja este lux/moft. Si cum „mandria si prostia se platesc”, acces in statiune cu masina ar trebui sa aiba doar cei care fac dovada ca au cazare asigurata, lanturi, lopata, anvelope de iarna, etc si mai ales, sa plateasca o taxa destul de mare pentru acces (mai mare decat biletul la gondola).
    Restul, urca si coboara cu gondola.
    Ar trebui eliminati si piratii, sau cel putin legalizati.
    Astfel, din banii adunati intr-un sezon, daca nu se scurg niciunde, se pot amenaja parcari mai mari; nocturna la gondola, tunuri pe sub gondola, iar in cativa ani se va putea veni la ski civilizat, nu cu nervi si masini lovite.
    Vrem cu totii conditii ca in Austria, dar nici unul nu suntem in stare sa respectam un plan de dezvoltare mai elaborat de 3 zile…

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*