Prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu, a anunțat că șoseaua Transalpina a fost deschisă pentru circulație, deși șeful CNADNR, Narcis Neaga, spune că drumul este în continuare închis.

Dumitru Cornoiu susține că șoferii care vor intra pe Transalpina, care este circulabilă, nu vor fi amendați. Totodată, acesta a precizat, într-un comunicat de presă, că a discutat cu șeful CNADNR și că punctele periculoase pentru șoferi vor fi semnalizate corespunzător, conform Digi 24.

Cu toate acestea, CNADNR susține că drumul este periculos pentru șoferi și că nu își asumă responsabilitatea deschiderii șoselei. În momentul publicării acestui articol, pe site-ul CNADNR nu exista nici un anunț cu privire la deschiderea oficială a Transalpinei.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că Transalpina este în situaţia de „copil orfan”, deoarece nu a fost preluat de către CNADNR de la constructor. Ioan Rus a completat că şoseaua este deschisă, dar cu „statut de drum în lucru”, conform Adevărul.

În urmă cu trei săptămâni, CNADNR a anunțat că sectorul de drum de pe șoseaua Transalpina, cuprins între Obârșia Lotrului și Rânca, este închis. Din această cauză, mai mulți proprietari de pensiuni și hoteluri din Rânca au protestat, săptămâna trecută, în fața sediului CNADNR, fiind nemulțumiți de faptul că pe Transalpina nu circulă nimeni de teama amenzilor, conform publicației Gândul.

”Am ajuns pe ultimul loc la cifra de cazare doar pentru că nişte domni de la Drumuri nu sunt în stare să instaleze trei-patru indicatoare cu care să îi ajute pe şoferi. (…) O asemenea decizie omoară orice investiţie în Rânca şi îi afectează grav şi pe proprietarii de terenuri care au păduri pe munţii din zonă, fiind vorba de mii de persoane”, a declarat preşedintele asociaţiei care reprezintă interesele proprietarilor de pensiuni şi hoteluri din staţiunea Rânca, Constantin Pănescu.

După cum declara directorul general al CNADNR la începutul săptămânii trecute, compania pe care o conduce nu reuşeşte să rezilieze contractul încheiat cu firma Romstrade, care este implicată în modernizarea şoselei Transalpina. Din acest motiv, traficul rutier rămâne închis pe drumul respectiv, deşi acest lucru influenţează negativ turismul din zonă.

 

25a   Citește și: Brașovenii pot ajunge la mare în doar 6 ore

 

25b   Citește și: Traseele turistice din Munții Făgăraș vor fi remarcate

 

25c   Citește și: Cum te-ar putea costa o floare 5.000 de lei

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*