Când ne gândim la Cabana Diham, parcă ne lasă gura apă la gândul ceaiului cu rom și ne apucă melancolia trecutului.

Aflată la o altitudine de 1.320 de metri, cabana de sub Măgura Cenușie a apărut în 1934, pe locul unor grajduri de vite construite în 1906, potrivit istoricului de pe site-ul cabanei. Inițiativa de a construi unui adăpost a aparținut Clubului German de Schi din București, care funcționa în această zonă din 1932 și care avea nevoie de un loc de odihnă pentru schiori.

Prima familie de cabanieri se numea Rott și s-a îngrijit de cabană până în anul 1948, când Consiliul de Miniştri a stabilit, prin hotărârea din 11 iunie, ca patrimoniul tuturor asociațiilor turistice și sportive să treacă la Oficiul Naţional de Turism.

În acest context, noii cabanieri au fost, din 1947 până în 1962, familia Pita. Din 1962, de administrarea cabanei s-a ocupat familia Eftimie, urmată, în 1968, de familia Corsate. Din 1977 și până în 1979, cabanieri au fost familia Rădulescu. Din 1979 și până în prezent, adăpostul este în administrarea familiei Bordea.

Din 1934, cabana a beneficiat de două etape de extindere și modernizare. Prima a avut loc în anii ’70, iar în urma acestor lucrări, la Diham puteau fi găzduiți 75 de oameni. Cea de-a doua a avut loc în jurul anilor 2000, în 2001 fiind dat în folosință al doilea corp al clădirii, ridicat de soții Gigi și Maria (Oara) Bordea, însă noua clădire era construită, în totalitate, din lemn, fapt pentru care, un an mai târziu, a fost distrusă de flăcări.

Cabana care a renăscut din propria-i cenușă

În decembrie 2002, un incendiu a distrus până la temelii cele două cabane de la Diham. Incendiu a izbucnit, se pare, de la un scurt-circuit electric, în jurul orei 9:00, în vechea cabană. Din cauza vântului puternic, de peste 90 km/h, focul s-a extins rapid și la cabana mai nouă. Cinci mașini de intervenție ale pompierilor, salvatorii montani și vânătorii de munte au încercat să stingă focul, dar lipsa unei surse de apă în apropiere de cabane a făcut ca efortul să fie zadarnic. Ce două adăposturi montane au ajuns scrum, cu pagube estimate la peste 4 milioane de lei (în RON).

Încă mai mirosea a ars când Gigi și Oara Bordea au ridicat un modest adăpost pentru iubitorii de munte care veneau în zonă. Ulterior, cu ajutorul donațiilor strânse de Asociația Română de Turism ”Gioni Baboș”, s-a putut ridica o nouă cabană, modernă și spațioasă. Din nefericire, Gigi Bordea s-a stins din viață înainte de terminarea noii cabane.

După reconstruire, cabana a primit un nou nume: Diham Phoenix, cu trimitere la pasărea ce renaște din propria cenușă. Actualul adăpost are 87 de locuri, în camere de 2-6 persoane. În prezent, cabana servește ca bază pentru practicarea schiului fond, așa cum a fost și intenția constructorilor în 1934.

 

   Citește și: Istoria Salomon: de la lame pentru ferăstraie la echipamente sportive

 

   Citește și: Transalpina: unul dintre cele mai vechi drumuri din Europa, construit de legiunile romane

 

   Citește și: FOTO. Cum arătau pliantele turistice montane în perioada comunistă

 

Comments

comments

2 Responses

  1. Adrian

    Imi amintesc ziua aia.2 decembrie 2002,am plecat din Predeal doua camioane cu vanatori de munte sa ajutam la stingerea focului inarmati cu lopeti.Doar un camion a ajuns cand focul incepuse ,(cea in care ma aflam si eu) cealalta ramanand inzapezita.Am vazut si o masina de pompieri care alunecase intr un sant si ramasese blocata in drum spre cabana.Cand am ajuns era o masina de pompieri oprita la 300 metri de cabana.Nu a putut merge mai aproape.A fost desfasurat un furtun imens,probabil cuplate mai multe intre ele.Apa a fost insuficienta.Pompierii au incercat sa ia apa dintr un bazin al cabanei special pentru astfel de situatii dar acolo nu era apa sau era inghetata ,nu stiu exact motivul pt care nu s a putut folosi acel bazin.Dupa vre o 30 de minute s a aprins si al doilea corp al cabanei.Am reusit sa salvam majoritatea animalelor din grajduri .Cand prima scandura a cazut in fanul grajdului nu s a mai putut face nimic,cabana facandu se scrum iar noi simpli spectatori.Tin minte ca au ars si containerele metalice care se aflau la 50 de metri de cabana.Nu am vazut sa se fi salvat din cabana decat cateva saltele relaxa si un televizor.

    Răspunde
  2. cezar

    Cabana Diham a fost refacuta cu sprijinul turistilor din toate colturile lumii care au aflat despre dragedie prin intermediul net-ului, a radiourilor, a presei romane in cadrul campaniei de presa DA-TI UN BAN PENTRU DIHAM” Multi au venit si au muncit pe acest santier. Unii sunt sus printre stele alaturi de nea Gigi. Cand scrieti articole documentati-va mai mult si apoi scrieti.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*