Francezii au ”cel mai înalt muzeu din lume dedicat alpinismului”, la 3.842 de metri altitudine, pe muntele Aiguille du Midi, o parte a masivului Mont Blanc, iar japonezii știu să facă din rahat, bici. La propriu. Vedeți Muzeul Rahatului din Tokyo. Da, ați citit bine! Pe plaiurile cu mioare, însă, românii știu să facă din mormane de bani și oportunități, un foc de artificii în presă care, după ce se încheie, lasă în urmă potopul.

Noi nu avem, nu am avut și nu vom avea, în anii ce vin, un muzeu dedicat muntelui și activităților sportive cu adevărat remarcabile care se petrec aici. Dacă vă întrebați ce obiecte ar putea fi expuse în muzeu, nu vă faceți griji! Mai toate cabanele din țară au, într-o încăpere mai mică sau mai mare, după posibilități, piese de admirat. Munții noștri au povești de spus. Pitoane, pioleți, bocanci, schiuri, busole sau corzi putem vedea, ca drumeți interesați, și la Cabana Salvamontului din Padina sau la Cabana Postăvaru. Oficial, însă, nu avem nici o instituție care să poarte numele de ”Muzeul al Muntelui/Alpinismului și Escaladei/etc.”. 

Președintele Federației Române de Alpinism și Escaladă, Bogdan Dudău, mi-a spus că voluntarii din Bușteni ”se zbăteau să facă un muzeu”. Deci cineva încerca să facă un lucru demn de respect pentru România. Numai că nu prea se poate.

Și acum vine întrebarea obsedantă: De ce?

Principalul motiv ar fi că Ministerele, Consiliile Județene și Locale, toate, chiar toate, se vaită că nu au fonduri. Cu ce să construiască? Cu niște bani de la UE?! Evrika! Da, cu bani de la UE! Dar fericirea zboară iute, cu viteza unui șoim călător, și ne izbim de statisticile Bruxelles-ului, care arată negru pe alb: în 2013, România a fost pe ultimul loc în Uniunea Europeană la absorbția de fonduri. Mai concret, ne-a durut în pix de banii pe care îi putem lua, cu angajamente serioase, de la o instituție care se oferă să-i dea și care să ne verifice cum i-am folosit. Aici e schepsisul: ne verifică, de aia nu avem nevoie de banii de la UE. La noi în țară, să pretinzi normalitate de la corpurile legislative și executive e ca și cum ai încerca să pui atele unei broaște.

Dacă e să ne gândim la gafa colosală pe care a făcut-o Remus Pricopie, nenea ăla care ar trebui să fie ministru al Educației Naționale, Romulus și Remus au supt de la vulpe. Adicătelea au luat nițică turbare, că doar se știe că vulpile sunt responsabile de transmiterea unor boli grave. Turbarea se aplică și la Guvern? Se aplică! Iată explicația, evident trasă de păr(ul de vulpe), pentru care nu avem bani: nu știm nici măcar pe ce lume suntem.

Pe de altă parte, dacă banii nu sunt la nivelul Guvernului, cu atât mai puțin ar fi la nivel local. Se pare că primarului din Bușteni, Emanoil Savin i s-a propus deschiderea, deci nu construirea, unui muzeu al muntelui la Căminul Alpin. Primarul nu prea a avut chef, probabil nu-și vedea avantajul, și a propus ca voluntarii să adune obiecte dedicate muntelui la Centrul Cultural din apropierea gării, o instituție unde deja se află adunate mai multe obiecte reprezentative pentru orașul Bușteni, dar care nu are nici o legătură cu ceea ce ar presupune un muzeu dedicat alpiniștilor. Mă rog, primarul ar fi strâmbat din nas și la propunerea voluntarilor de a stabili Centrul de Alpinism și Escaladă la Căminul Alpin. De ce să dea banii pentru așa ceva? Ce ar produce un muzeu sau un centru sportiv? Mai bine un hotel luxos pentru bucureștenii care vin la distracție în Bușteni.

”Dacă vine ordin de sus, din Ministerul Tineretului și Sportului, cică s-ar putea face ceva”, mi-a spus unul dintre voluntari. Dacă și cu Parcă se plimbau într-o barcă… Ministerele s-au fofilat dintotdeauna. Dacă nu stă nimeni să le prindă angajaților degetele cu ușa și să le strângă până la urlete, funcționarii publici nu o să miște din cili nici la Apocalipsă. În nădejdea ministerelor, o să ne ia naiba pe toți.

Dintr-o altă perspectivă, necesitatea construirii unei instituții cu scop cultural crește în momentul în care un stat e somat, la nivel internațional, să facă ceva în acest sens. Aici avem ce-l de-al doilea motiv pentru care, probabil, la noi nu se construiește un muzeu: nu ar fi vizitat, pentru că suntem codași în UE la ”consumul de cultură”, potrivit unui barometru publicat în 2013. Păi, de ce am avea nevoie de teatre, muzee și cinematografe? Nu-i mai bună berea rece de la terasele din Centru Vechi? Sau, pentru cei mai pretențioși, nu-i mai bine să ne petrecem după-amiezile într-un lăcaș de cult, în parcul natural Bucegi, să ne purificăm sufletul? Ce nevoie mai avem de rațiune sau măcar de respect la adresa naturii?

Mai mult decât atât: înainte de criza financiară, când, chipurile, stăteam bine cu banii și ne permiteam câte un ”răsfăț cultural”, 65,5% dintre romani nu călcaseră, niciodată în viața lor, într-un muzeu sau într-o casă memorială. Din filmul Filantropica a rămas o frază celebră: ”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”. Dacă suntem făcuți de râs la Bruxelles, atunci e suficient pentru o pomană mică din partea Ministerului, așa, cât de un muzeu? Poate atunci, având unde să mergem, vom vizita mai mult.

Suntem un popor la care străinii se uită ca vițelul la poartă nouă. Bulă era în vizită la muzeu și, învârtindu-se printre exponate, a atins o vază veche, care a căzut de pe soclu și s-a spart. Când paznicul a văzut ciorburile, și-a pus mâinile în cap de supărare:

– Era o vază veche de 3.000 de ani!

– Ah, ce bine, mă speriasem! Credeam că am spart o vază nouă.

 

   Citește și: Munții tuturor, jefuiți de unii. Însă istoria ne va condamna pe toți

 

   Citește și: BOR nu se lasă. Cum să-ți bați joc de un parc natural în numele Domnului

 

   Citește și: Domnilor guvernanți, vrem ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ pentru cei care ne UCID!

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*