Cum alegi ochelarii de soare pentru hiking. Atunci când ne gândim la echipamentul de munte pentru drumeții montane, știm, cu toții, că avem nevoie de bocanci, de pantaloni și de jachete impermeabile, de un cort de drumeție și de un rucsac care ni se potrivește. Puțini montaniarzi se gândesc, însă, și la ochelarii de soare, care sunt, totuși, aproape la fel de importanți ca celelalte piese de echipament.

Blocarea razelor ultraviolete (UV) este foarte importantă pentru sănătatea ochilor. Nu ești convins?

Efectul razelor UV asupra ochilor

Razele ultraviolete (razele UV) sunt radiaţii electromagnetice cu o lungime de undă mai mică decât radiaţiile luminii pe care o percepem. Razele ultraviolete sunt de trei feluri: UVA, UVB şi UVC.

Razele UVA au lungimi de undă mai mari şi trec cu uşurinţă prin sticlă, însă nu se știe cu exactitate cât de periculoase sunt pentru ochi. UVB sunt cele mai periculoase raze ultraviolete, iar razele UVC nu ajung până la suprafaţă pământului, deoarece sunt blocate de atmosfera Terrei.

Studii efectuate de specialiştii din cadrul Naţional Eye Institute din Statele Unite arată că expunerea îndelungată la soare poate duce la dezvoltarea unor afecţiuni oculare precum cataractă sau degenerescenţă maculară. 20% dintre cazurile de cataractă sunt provocate de expunerea la raze UV.

Medicii ne recomandă să nu privim direct spre soare și să evităm să ne expunem la soare între orele 10.00 şi 16.00.

Radiaţiile UV afectează în primul rând corneea şi pot provoca chiar şi arsură corneeană, denumită în termeni medicali „fotocheratită”. Aceasta se manifestă prin inflamarea corneei, provoacă dureri foarte mari şi duce la pierderea temporară a vederii. Şi conjunctiva, membrana care căptuşeşte pleoapele, are de suferit de pe urmă razelor ultraviolete, iar afecţiunile conjunctivei provocate de razele soarelui sunt pienguecula şi pterigionul.

Ochelarii de soare sunt importanți și pentru protecţia pleopelor, deoarece pielea lor este foarte sensibilă, iar razele UV pot provoca afecţiuni dermatologice grave (carcinom, melanom).

Cum alegi ochelarii de soare pentru hiking

Să spunem că ești convins că ai nevoie de o pereche de ochelari de soare pentru drumeții montane, însă nu știi cum să alegi cea mai bună pereche. Avem câteva sfaturi pentru tine:

  1. Alege rame ușoare

O pereche de ochelari de soare pentru drumeții montane trebuie să fie ușoară, așa că cele mai potrivite rame sunt cele din plastic. Nimic nu este mai deranjant decât să porți niște ochelari grei în momentele în care ești transpirat și epuizat.

2. Alege ochelari rezistenți

Ramele din plastic sunt și foarte rezistente la uzură sau la șocuri mecanice. Acest lucru devine și mai important în timpul unei drumeții montane de lungă durată, unde riscul de a lovi ochelarii de soare (spre exemplu, de crengile copacilor, atunci când nu ești atent) este foarte mare. Avem și câteva exemple de ochelari de soare cu rame și lentile din plastic, foarte rezistenți la prețuri derizorii și reduse cu până la 50%, așa cum sunt aceste perechi.

3. Confortul este foarte important

Greutatea redusă și confortul ochelarilor de soare merg mână în mână, însă mai ai o opțiune. Dacă nu-ți plac ramele din plastic, poți alege și o pereche de ochelari de soare cu rame metalice, foarte ușoare și foarte rezistente, și cu lentile din plastic. Am găsit și în acest caz câteva exemple de ochelari de calitate de top, așa cum sunt aceștia de aici, ale căror prețuri sunt reduse cu 35%.

4. Alege lentile polarizate

Caută ochelari de soare care să blocheze 99-100% din razele UVA şi UVB. Astfel de ochelari poartă eticheta „UV 400”, care blochează toate razele ultraviolete cu lungimi de undă de până la 400 nm. Poți opta și pentru lentile polarizate, care îți apără ochii de reflexia luminii de pe suprafețele stâncoase, zăpadă sau luciul apei.

 

Comments

comments

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*