Vacanță în Iordania? Pentru că surprinzător de mulți prieteni au vrut să afle detalii despre Iordania, semn că lumea ar cam vrea să dea o tură pe-acolo, dar nu știe la ce să se aștepte, scriu aici câteva chestiuni care pot fi utile pentru cei care vor să-și petreacă vacanța în Iordania.

Cum am mers? Pe cont propriu. Cu excepția deșertului Wadi Rum, am avut cazare prin Airbnb.

Recomandăm cumpărarea pachetului Jordan Pass. Îl iei de pe net, înainte să pleci în Iordania, cu 70 de dinari iordanieni (JOD) de persoană (1 JOD = 1,26 EUR sau 5,85 RON) și îți oferă viză la intrarea în țară, plus intrări la foarte multe obiective turistice din toată țara. Doar la The Royal Automobile Museum din Amman nu l-am putut folosi. La un simplu calcul, vei afla că scutești, cu Jordan Pass, zeci de dinari și multă bătaie de cap, pentru că viza costă, Petra costă, Wadi Rum costă, totul costă. Iar costurile se adună și depășesc cu mult cei 70 de JOD pe care-i dai pe acest pachet.

I. Ce traseu am avut

Am ajuns în Amman sâmbătă, pe la ora 13. Până la ora 14 ne-am luat viza, am schimbat dolari în JOD la Arab Bank, care avea cel mai OK curs de schimb, ne-am cumpărat cartele Umniah (12 JOD de căciulă; cam scumpe, dar cum aș fi putut pune poze cu pisici dacă n-aș fi avut net?), și ne-am luat în primire mașina de la Europcar. Deși făcuserăm rezervare pentru o chichineață cu două uși, cea mai ieftină variantă aflată la dispoziție, ne-au dat un Peugeot nou (9.922 km rulați), cu patru uși, cutie automată și curată ca lacrima. A fost pentru prima dată când am închiriat o mașină în străinătate și a mers totul blană, atât la preluarea autovehiculului, cât și la predare. Par foarte profi cei de la Europcar din Amman.

La ora 14:02, după o oră de la sosire, eram deja pe autostradă spre Aqaba, unde am stat două nopți.

Duminică am fost la Petra și ne-am întors în Aqaba, iar luni am mers spre Wadi Rum, de unde am plecat marți dimineață, după o noapte petrecută în deșert cu cei de la Bedouin Lifestyle Camp. Marți am trecut prin Kerak, unde există o fortăreață pe care n-am avut timp s-o vedem de-aproape, am vizitat muntele Nebo (superbă priveliște), am predat mașina la aeroport, am comandat un Uber (17 JOD pentru 35 de km, un preț decent), și am intrat în Amman, unde ne-am cazat ieftin și în buricul târgului, lângă 1st Circle (cu Airbnb) și unde am stat până sâmbătă, la plecare. Deci două nopți în Aqaba, o noapte în deșert, patru nopți în Amman.

PETRA. Noi am parcurs tot traseul în 6 ore, am avut timp și de gâdilat o pisică care a apărut de nicăieri, am urcat și pe coclauri, am stat și la o cafea demențială. Fără măgari, pentru că ni se pare că-s exploatați și ne e milă de ei. Avem câte două picioare, să le folosim, zic.

WADI RUM. Experiența minunată pe care am trăit-o în Wadi Rum se datorează, fără doar și poate, celor de la Bedouin Lifestyle Camp. Am rezervat un tur de 5 ore cu jeepul și cu „overnight” pentru 60 JOD de persoană. Asta înseamnă tur cu jeepul prin deșert, care începe din Wadi Rum Village, mâncare la amiază în deșert, gustare la foc de tabără și ceai cald, privit apus, plecat în tabără, mâncat în tabără (mâncare bună și la discreție, inclusiv pui gătit în nisip), muzichie tradițională, dănțuială și somnic, apoi transport dimineața înapoi în Wadi Rum Village.

Turul cu jeepul a durat, de fapt, vreo 6 ore jumate, iar ghidul nostru, Ali, un om incredibil de fain, ne-a făcut poze mișto (a studiat fotografia la un moment dat), ne-a făcut foc după apus, ne-a dat din nou să halim ceva, ne-a povestit una-alta, pe scurt, am petrecut, datorită lui, o după-amiază și o seară fabuloase.

Bagajele le lași în Wadi Rum Village, în mașină sau la ei la sediu. În ambele situații, bagajele sunt în siguranță. Așa că iei cu tine în tabără, într-un rucsac, lucrurile de care ai nevoie (lanternă frontală, haine groase). În deșert e frig noaptea, pot fi și 5 grade Celsius, iar corturile nu pot fi încălzite. Au, în schimb, WC-uri și dușuri OK, cu apă caldă.

La finalul experienței, a doua zi, în loc de 60 JOD, administratorul de la Bedouin Lifestyle Camp ne-a luat 55, just because. Și, deși ni s-a spus, la începutul turului, că bacșișul pentru șofer/ghid, adică pentru Ali, e la latitudinea noastră, Ali n-a vrut să ia absolut nimic de la noi la final, deși am încercat de două ori să-i oferim niște bani în semn de apreciere. A zis c-am fost un grup mult prea fain (eu cu Oana, o americancă cu trei copii, care călătorește full time și care venise în Iordania din Liban, și doi scoțieni – o polițistă și un antreprenor) și că bucuria noastră a fost și bucuria lui.

II. Ce n-am apucat să vizităm

Multe. Poți sta în Iordania o săptămână și poți la fel de bine să stai două. Deși ne-ar fi plăcut, n-am apucat să vizităm Kerak, Machaerus, Jerash, Castelul Ajloun și, evident, multe altele. Am condus, în schimb, pe Jordan Valley Highway, de-a lungul Mării Moarte, și a meritat ocolul.

III. Chestii mișto din Iordania

1. Siguranța

Lumea se întreabă dacă Iordania e o țară sigură. Da, Iordania este o țară sigură. Nici măcar o secundă nu ne-am simțit amenințați de ceva, nici măcar de hoți de buzunare. Am văzut un singur homeless în toată vacanța și doar doi cerșetori. Autoritățile lor par să țină bine sub control tot ce înseamnă vagabondaj și dubioșenii.

Ne-am plimbat pe străzi dubioase, întunecate, prin cartiere despre care nu știam nimic, inclusiv noaptea (pentru că Google Maps ne arăta cine știe ce scurtătură) și nimeni nu ne-a avut grija, deși Oana sărea imediat în ochi ca turistă (eu am moacă de arab, mă pot pierde printre ei, dar ea nu). Au dreptate zecile de oameni de pe tot felul de forumuri care spun că Iordania poate fi o destinație și pentru turistele singure. Iar turiști cu copii, o sumedenie.

În plus, în malluri, în muzee și la alte obiective turistice treci prin porți de securitate, după ce îți scanează bagajele.

2. Ospitalitatea

Iordanienii chiar au înțeles ce înseamnă ospitalitatea (aia pe bune!) și ce rol are ea în atragerea turiștilor. Foarte politicoși, calzi, săritori. Unii dintre ei îți oferă, cu naturalețe, senzația că ești prieten cu ei de șaptișpe ani și abia acum v-ați revăzut întâmplător, așa că ce mai faci? Pe unde mai umbli? Ai nevoie de ceva???

Yanal, șoferul nostru de Uber, a fost atât de fain, încât l-am rugat să ne ducă și sâmbătă înapoi, din Amman la aeroport. Ne-am dat întâlnire pentru ora 10 în punctul X, foarte aproape de cazarea noastră. Pentru că n-a pututut să ne ducă el (lucrează pe post de corector temporar la un ziar iordanian, n-am reținut numele, și primise niște treabă de făcut pentru ziua aia), a venit, totuși, la ora stabilită cu un văr de-ai lui, care ne-a dus la aeroport safe and sound, iar Yanal a dat fuga la ziar.

Polițiștii, la rândul lor, foarte ospitalieri. Când află că ești turist, te lasă în pace. Am oprit la un echipaj de la gura deșertului să-i întreb o chestie, n-au știut, dar au sunat un șef de-ai lor, care a revenit cu un telefon după 10 minute și mi-a explicat ce și cum. Între timp, șeful echipajului și-a trimis subalternul la portbagaj să ne aducă apă. Cam asta e atitudinea lor.

Amman este un oraș destul de cosmopolit. Vânzător de dulciuri din Egipt, șofer de taxi din Gaza etc.

Ah, și par să aibă o sensibilitate deosebită pentru România și pentru București. După cum ne-a povestit Yanal, mulți studenți iordanieni au studiat în România până nu demult, iar România a avut oricum o relație bună cu lumea arabă de-a lungul timpului.

3. Prețul țigărilor

Dacă ești fumător, poți să-ți iei țigări din Iordania la prețuri de două sau de trei ori mai mici decât în România. Pe noi nu ne-a interesat aspectul ăsta, dar merită menționat.

4. Muzee

În Amman am văzut două dintre cele mai faine muzee în care am intrat vreodată. The Royal Automobile Museum și The Jordan Museum. Dacă aveți copii, mergeți cu ei acolo, o să le placă.

5. Mâncarea

Bună și ieftină. Dacă nu ești amator de restaurante luxoase, poți mânca pe săturate cu 15 lei (aprox. 3 JOD). Recomandăm Hashem Restaurant Down Town (au mâncare vegetariană, iar cu 6 JOD se îmbuibă două persoane și tot lasă în farfurie; restaurantul ăsta a devenit faimos în special după ce regele a mâncat odată acolo cu familia) și Habibah Sweets (de pe strada Al-Azhar, aproape de Hasheem; scriu strada, pentru că există multe Habibi/Habibah/Habib Sweet/Sweets prin Amman). Pentru o narghilea (shisha) mișto, într-un loc unde îți schimbă cărbunii la infinit și poți pufăi până mâine, recomandăm Nara de pe Rainbow Street, unde am petrecut timp de trei seri la rând. Muzică OK, televizoare (am văzut Real cu Plzen acolo), bere Barbican fără alcool.

IV. Chestii nașpa

1. Traficul

Nimic nu e mai nașpa în Iordania decât traficul. Linia continuă e degeaba și până și polițiștii te opresc pe linie continuă. Iordanienii nu semnalizează când schimbă direcția sau benzile de mers, așa c-am părut un excentric al șoselelor în cele patru zile în care am folosit mașina pe-acolo. Regulile nu sunt pentru ei, așa că la 120 km/h pe autostradă, pe banda doi, am văzut o mașină pe banda unu, care rula cu maximum 80 la oră, NOAPTEA, FĂRĂ LUMINI (fără stopuri, fără faruri, fără nimic). Șoselele iordaniene îți oferă astfel de surprize. Din păcate, nu prea ai alternativă la condus, dacă vrei să vezi și altceva decât Ammanul, pentru că transportul public e vax. Din fericire, dacă ești foarte atent și conduci preventiv, you should be fine.

În Amman, există doar câteva linii de autobuze care deservesc un oraș mai mare decât Bucureștiul. Așa că iordanienii au mașini personale și le folosesc încontinuu. Un sfert din mașinile din Amman sunt taxiuri.

Claxonul e folosit cu multiple sensuri. Și ca mulțumesc (de fiecare dată când ajutam pe cineva în trafic, mă claxona insistent), dar și ca „hei, sunt taximetrist, te iau?”. Când auzeam un claxon în spate, nici nu mă mai întorceam, ci făceam semn cu mâna că „nu” și nu ratam niciodată. Scuteam un taximetrist să se mai oprească în dreptul nostru.

Un trafic mai nasol am văzut doar în sudul Italiei.

2. Curățenia

Orașele mici din Iordania sunt mizerabile. Ammanul este ceva mai murdar decât Atena, care este un oraș murdar. Iordanienii nu au deloc cultura curățeniei. Aruncă orice pe jos, oriunde, oricând, chiar și la obiectivele turistice sau în the middle of nowhere, în deșert. Cu timpul, te obișnuiești. În plus, în niciun oraș nu am simțit atâtea mirosuri ca în Amman: și frumoase, și urâte. Personajul Grenouille al lui Patrick Suskind și-ar fi pierdut mințile în orașul ăla.

3. Orașele mici

Orașele lor mici sunt haotice și murdare, par un fel de comuna Chitila, oleacă mai încâlcită și, cu siguranță, mai murdară. Dacă vrei party-uri de noapte, cică găsești în Amman, deși pe noi nu ne-a interesat aspectul ăsta, pentru că alcoolul e la prețuri mult prea mari.

Nici măcar Aqaba, singura lor stațiune de la Marea Roșie, nu e vreo șmecherie, ci pare tot un fel de suburbie cu multe șantiere, mult praf și fără poezie. În schimb, ar fi mișto de făcut (și n-am apucat să facem) scufundări în Aqaba. Lumea zice că merită.

4. Rația de apă

Pentru că în Iordania apa reprezintă o problemă, guvernul a raționalizat porția de apă pentru fiecare gospodărie. Am avut surpriza să constatăm asta când am epuizat rația noastră de apă din Amman. Din fericire, gazda a venit la 9 jumate seara și ne-a „mutat apă dintr-un tank în alt tank”, whatever that means. Așa că întrebați, când vă cazați, care-i treaba cu apa și câtă e OK să folosiți. Baie în cadă e exclus să faceți.

V. Chestii dubioase

1. Rugăciunile

Imamii mi-au reglat bioritmul. La răsăritul și la apusul soarelui, rugăciunea trezește orice om cu un auz normal din orice oraș în care te-ai afla. Zici că ți-au băgat boxele în casă, așa că „sistemul nambăr oan” al lui Salam e minciună pe lângă ce au iordanienii. În mod ciudat, nu m-a deranjat deloc, chiar dacă mă trezea în zorii zilei, iar slujbele care se mai auzeau peste zi din Amman aveau ceva transic și mișto, de ți se făcea pielea de găină. Cumva, simțeam și trăiam ceva ce n-am văzut decât în filme.

2. În magazinele cu haine

Dacă mergi cu iubita sau soția la cumpărături, ajut-o tu să probeze hainele. Eu am stat ca mămăliga și așteptam s-o ajute vânzătorul măcar să-și lege un cordon în jurul taliei, că de-aia e vânzător, iar vânzătorul s-a isterizat semi-amuzat la mine că stau ca mămăliga, pentru că nu voia să pună mâna pe Oana ca s-o ajute cu cordonul ăla. O chestiune culturală pe care o poți anticipa, dar pe care o înveți și la fața locului și care te scutește, apoi, de alte situații bizare.

3. Prețuri, negociere, jecmăneală

În toate zonele foarte expuse turiștilor, prețurile pentru orice sunt astronomice. Iordanienii vor să te sugă de bani mai ceva ca bulgarii din Nessebar. Spre exemplu, o rochie iordaniană costă 150 JOD în magazinul X. Ceva mai încolo o găsești cu 75. Dacă negociezi cu vânzătorul, o iei cu 30. Noi cu atât am luat-o, în condițiile în care Oana e un negociator mediocru, iar eu nu pot să negociez nici măcar pentru un dinar. Probabil că mama ar fi obținut-o cu 15-20 JOD. Negociază orice și nu pune botul la poveștile lor. Cumpără doar lucrurile de care ai nevoie. Ești turist, deci nimic nu costă cât zic ei, ci de cinci ori mai puțin.

4. Weekendul lor

Zilele lor de weekend sunt vineri și sâmbătă, așa că schimbă banii la bancă de joi. Dacă rămâi fără, ai exchange-uri în centru, probabil la un curs ceva mai defavorabil.

5. Alcoolul

Alcoolul se vinde în magazine speciale și e scump. Dacă vrei să bei un pahar cu vin seara, când ajungi acasă, cumpără două sticle de vin din duty free din Otopeni, înainte să zbori în Iordania. Fă ca noi, ca să zic așa.

6. Femeile

O să vezi toate tipurile de iordanience. Minoritare sunt cele tradiționaliste, cu burka. Majoritatea își acoperă capul cu o eșarfă, iar unele, în special tinere, sunt moderne, drăguțe, flew flew, ca la noi. Ies în gașcă la narghilea, se hăhăie cu chelnerii, todo bene. Înțeleg că ăsta e trendul la ei.

7. Tablouri cu regele

Au tablouri cu actualul rege, cu fostul rege și cu viitorul rege peste tot, în intersecții, magazine, baruri. Dar, cum mie îmi place, ca personaj, Abdullah al II-lea al Iordaniei, nu mi s-a părut nimic nasol la faza asta și toată lumea pare să-l iubească, oricum, în Iordania.

8. Magazine de arme

La un moment dat, am văzut vreo 7-8 magazine de arme lângă aceeași intersecție. N-am intrat, nu știu dacă erau de vânătoare (ce să vânezi în Iordania?) sau „de oameni”. Oricum, doar două erau deschise. Dunno.

CONCLUZIE:

Ne-am întoarce în Iordania? DA. Petra și Wadi Rum sunt cele mai faine locuri pe care le-am văzut vreodată. Pe lângă faptul că le-am revedea oricând, ne-au rămas multe locuri de vizitat, so…

A răzbit careva până aici?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*