Unde se schiază în județul Covasna. Trei pârtii de schi sunt practicabile în judeţul Covasna, iar cea de-a patra va fi pusă în funcţiune la sfârşitul acestei săptămâni.

Pârtiile practicabile au lungimi cuprinse între 250 şi 1.000 de metri.

Cea mai mare pârtie, aflată în oraşul-staţiune Covasna, are două tronsoane: unul de dificultate scăzută, de 400 metri lungime, şi unul de 1.000 de metri lungime, cu un grad de dificultate mediu.

Conform reprezentanţilor Tour-Info Covasna, citați de Agerpres, tariful de urcare este de 2 lei pe tronsonul I şi 3 lei pe tronsonul II, iar abonamentele costă 20 de lei de persoană între orele 10.00-15.00 şi 30 de lei de persoană între orele 15.00-21.00, cu un număr nelimitat de urcări.

Schiorii pot opta și pentru un abonament de o zi la preţul de 40 de lei, precum şi pentru un abonament pentru două zile în week-end la 60 de lei de persoană.

Totodată, copiii sub 6 ani însoţiţi de părinţi beneficiază de gratuitate, iar elevii, studenţii de până la 25 de ani şi pensionarii primesc o reducere de 50% din tarife sau abonament.

Pârtia este închisă luni, iar de marţi până vineri funcţionează între orele 15.00-21.00. În week-end şi în perioada vacanţei de iarnă, pârtia funcționează între orele 10.00 şi 21.00.

Pe pârtie este interzisă utilizarea săniilor. Cu toate acestea, conform sursei citate, în vecinătate există un drum forestier în lungime de aproximativ 500 de metri, care poate fi folosit pe proprie răspundere de către cei interesaţi.

Cea mai nouă pârtie are 600 de metri

Cea mai nouă pârtie de schi din judeţul Covasna are o lungime totală de 600 de metri și se află în apropierea oraşului Întorsura Buzăului. Pârtia a fost inaugurată înainte de Anul Nou.

Pârtia, realizată printr-o investiţie privată între localităţile Barcani şi Valea Mare, este dotată cu schi-lift cu 70 de locuri şi instalaţie de nocturnă. La baza pârtiei a fost amenajat şi un pub pentru turiști.

Noua pârtie este deschisă între orele 12.00 şi 21.00 de luni până joi şi între orele 9.00-21.00 de vineri până duminică. O urcare cu teleschiul costă 3 lei pentru copii şi 4 lei pentru adulţi, iar abonamentul este de 60 de lei pentru copii şi 80 de lei pentru adulţi pentru o zi întreagă, fără limitarea numărului de urcări. Aceasta se află în vecinătatea unui lac de agrement cu o suprafaţă de 7 hectare, unde iarna se poate pescui la copcă.

Se poate schia și în Șugaș Băi

În judeţul Covasna se poate schia şi în staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, pe o pârtie în lungime de aproape 250 de metri, dotată cu teleschi, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă. Pârtia are un grad mediu de dificultate: diferenţa de nivel este de 65 de metri.

Turiştii au la dispoziţie un centru de închiriere a echipamentelor de schi şi snowboard, un bar, instructori de schi, precum şi curse periodice de transport în comun pe ruta Sfântu Gheorghe-Băile Şugaş.

Biletele de acces pe pârtie sunt de 3 lei urcarea, iar abonamentul este de 10 lei pentru 6 urcări, 25 lei pentru 18 urcări, 35 de lei pentru 30 de urcări şi 50 de lei pentru 45 de urcări.

Programul de funcţionare a pârtiei este de luni până joi, între orele 15.00-20.00, vineri între orele 15.00-21.00, iar sâmbătă şi duminică, precum şi în vacanţa de iarnă a elevilor, între orele 9.00-21.00.

Mai mult decât atât, potrivit reprezentanţilor „Sepsi Rekreativ”, care administrează bazele sportive şi de agrement ale Primăriei Sfântu Gheorghe, în week-end va fi pusă în funcţiune şi cea de-a doua pârtie de la Şugaş Băi, în lungime de peste 550 de metri, notează Agerpres.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*