Un exhibiționist este căutat de salvamontiștii și jandarmii montani din Ceahlău, după ce trei grupuri de turiști au reclamat comportamentul necuviincios acestuia.

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Salvamont Neamț, rangerii Parcului Național și jandarmii montani au fost sesizați de turiștii care urcă pe munte că pe trasee există un exhibiționist care le iese în cale din tufișuri, le arată părțile intime și se masturbează în fața lor.

Exhibiționistul a fost reclamat, pentru prima dată, vineri, iar duminică au fost făcute încă două plângeri la adresa lui. Reclamanții principali sunt femei.

”Noi îl căutăm, dar nu este de competența noastră să facem asta, ci cade în responsabilitatea poliției și a jandarmeriei montane. Noi ne ocupăm cu operațiuni de salvare. Nu îl putem reține și nu îl putem legitima. Dacă facem asta, am putea risca și o plângere penală”, a declarat un reprezentant al Serviciului Public Salvamont Neamț, contactat de eMunte.ro.

La ora publicării acestei știri, exhibiționistul încă nu fusese găsit și reținut de autorități.

 

   Citește și: FOTO. Ce poți vedea din cort, dimineața, la 4.700 de metri altitudine

 

   Citește și: FOTO din categoria ”AȘA NU!”. Trei tipuri de drumeți inconștienți

 

   Citește și: FOTO. Cum arată cel mai periculos traseu de drumeție din lume unde mor, anual, 100 de turiști

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*