Primăria Petroșani va inaugura, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, un nou telescaun din stațiunea Parâng, care pornește din zona Rusu și ajunge la Căsuța din Povești.

În plus, transportul cu noul telescaun va fi gratuit pentru turiștii care vor fi prezenți la inaugurare.

„Ne-am gândit la această dată pentru că este şi duminică, e sărbătoare şi poate să vină mai multă lume. Pentru cei care doresc să participe la inaugurarea telescaunului, transportul este gratuit”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, conform zhd.ro.

În prezent, lucrările sunt aproape de finalizare, iar instalația va putea transporta 1.000 de persoane pe oră.

“Noul telescaun va avea o capacitate şi o viteză mai mare.Va exista o posibilitate de transport cu microbuzul până la zona Rusu, de unde va porni noua instalaţie pe cablu.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Petroşani, Nicu Taşcă, citat de hunedoaralibera.ro.

Deoarece guvernul a renunțat la finanțare, municipalitatea a împrumutat 15 milioane de lei, iar investiția totală s-a ridicat la suma de 20 de milioane de lei.

Tariful care va fi aplicat nu a fost, încă, aprobat. Cu toate acestea, conform sursei citate, un drum dus-întors va costa 15 lei.

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (I). Lungimea, în funcție de înălțime, greutate și nivel

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (II). Forma schiului și tipuri de schiuri

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (III). Genul, lățimea taliei, profilul cozii și flexul

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*