2026 a schimbat prioritățile angajaților români, în contextul economic și social actual, marcat de incertitudini și lipsă de predictibilitate. Pentru 67%, stabilitatea jobului și siguranța financiară sunt cele mai importante în acest an, înaintea flexibilității (44,8%) sau a echilibrului dintre viața la job și cea personală (42,9%), potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property la începutul acestui an, pe un eșantion de 1.146 respondenți la nivel național. Ca urmare, peste 63% merg zilnic sau aproape zilnic la birou, în principal pentru a fi vizibili și a primi validări din partea managerilor pentru contribuția lor la activitatea companiei (42,1%), dar și pentru a se reconecta cu colegii (34,6%) și pentru a beneficia de învățare informală și transfer de cunoștințe de la membrii mai experimentați din echipă (30,6%). Biroul devine astfel un reper de stabilitate pentru angajați, iar prezența fizică la birou nu mai e asociată doar cu productivitatea, ci și cu consolidarea poziției profesionale și cu dezvoltarea relațiilor interumane.

1 din 2 angajați consideră că rolul principal al biroului în 2026 va fi legat de colaborare, co-creare și conectare cu echipa, iar pentru a susține atât obiectivele de coeziune, cât și pe cele de eficiență la job, angajații consideră esențial să aibă la birou spații de colaborare (46,3%), zone informale de interacțiune (38,8%), dar și spații verzi și de regenerare (32,1%) și zone pentru lucrul individual și concentrare (28,7%). La polul opus, tot mai mulți angajați recunosc că lucrul remote limitează aceste nevoi, cele mai mari riscuri fiind cele de izolare și singurătate profesională (45,1%), urmate de lipsa de delimitare între timpul de lucru și cel personal (43,8%) și de dificultățile în construirea relațiilor profesionale (28,2%).

„Vedem o schimbare clară în 2026. Dacă în anii anteriori discuția era dominată de flexibilitate, astăzi angajații caută, înainte de toate, siguranță și sens. Biroul nu mai este doar un spațiu operațional, ci un instrument de apartenență, vizibilitate profesională, mentorat și reconectare umană. Oamenii își doresc să fie văzuți, validați și parte dintr-o comunitate. Pentru angajatori, miza nu mai este simpla prezență la birou, ci crearea unui mediu care oferă claritate, stabilitate și experiențe care reconstruiesc sentimentul de apartenență și cresc retenția oamenilor”, spune Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*