Dureri de cap, grețuri, vărsături, dureri abdominale, amețeli sau moleșeală. Dacă v-ați confruntat cu aceste simptome pe munte, ați putea suferi de răul de altitudine. Indiferent de vârstă, antecedente medicale, nivelul de pregătire fizică sau experiențele anterioare la altitudine, orice persoană care care călătorește la altitudine prezintă un risc de a dezvolta această afecțiune.

Răul de altitudine este o tulburare care se manifestă atunci când organismul primește mai puțin oxigen decât în mod obișnuit. Deși această lipsă de oxigen se face simțită de la 1.500 m, când metabolismul începe să se accelereze, răul de munte se produce la 3.000 de metri, când cantitatea de oxigen este cu un sfert mai mică decât la nivelul mării. Cum se manifestă această tulburare? Printr-o serie de fenomene, precum greutate în respirație, respirație adâncă, oboseală a organismului, gândire greoaie. Acestora li se adaugă greața, durerile de cap, amețelile, palpitațiile și o stare psihică proastă și, în unele cazuri, pierderea cunoștinței, vărsături, hemoragii. Nu neglijați aceste semne, deoarece netratarea lor la timp poate avea consecințe grave, precum edemul cerebral sau pulmonar, care pot duce chiar și la moarte.

De ce e organismul afectat de altitudine

Cele mai multe probleme sunt cauzate de lipsa oxigenului, iar lipsa acestuia afectează majoritatea funcţiilor organismului. Muşchii vor lucra mai puţin, sistemul nervos va tolera mai puţin stres, iar aparatul digestiv nu va reuşi să digere grăsimile.

Totodată, la Primul Congres Mondial de Medicină şi Fiziologie la Mare Altitudine, ţinut în La Paz (Bolivia), s-a explicat că multe dintre simptomele răului de altitudine sunt rezultatul acumulării de fluide în creier. În unele cazuri, acest lucru creează o presiune în interiorul cutiei craniene. După cât se pare, unii nu simt această presiune datorită mărimii craniului lor (persoanele peste 50 de ani au șanse mai mici de a suferi de această tulburare, pentru că, din punct de vedere biologic, după această vârstă creierul începe să se mișcoreze). Totuşi, există şi cazuri rare când viaţa persoanei poate fi pusă în pericol.

Pierderea controlului asupra muşchilor, vederea înceţoşată, halucinaţiile şi starea de confuzie sunt toate indicii că persoana respectivă trebuie să consulte imediat un medic şi să coboare la o altitudine mai joasă.

Măsuri de precauţie

Efectele altitudinii ating punctul culminant în cea de-a doua sau a treia zi. Prin urmare, cu câteva zile înainte şi după sosire ar fi bine să mâncăm puţin şi uşor, mai ales seara. Odată ajunşi în zonele montane, trebuie să evităm alimentele grase şi să consumăm carbohidraţi, de exemplu, orez, ovăz şi cartofi și foarte multe lichide. De asemenea, trebuie evitat efortul fizic întrucât poate declanşa o criză gravă de rău de altitudine.

O altă măsură de precauție pentru răul de altitudine o constituie crema de protecție solară, pălăria și ochelarii de soare. Când ne aflăm la altitudini mari, atmosfera nu oferă protecţia necesară în faţa periculoaselor radiaţii solare. Aceste radiaţii pot irita ochii, uneori afectându-i grav. În plus, aerul rarefiat de munte usucă ochii, ceea ce îi irită şi mai tare.

Medicii le recomandă celor care sunt supraponderali sau celor care suferă, de pildă, de hipertensiune, anemie cu celule „în seceră“, boli cardiace sau pulmonare să-şi facă un examen medical atent înainte de a decide să plece într-o aventură la altitudine mare. De reținut că, dacă aveţi o răceală puternică, o bronşită sau pneumonie, ar fi înţelept să vă amânaţi excursia, întrucât la altitudini mari, o infecţie respiratorie sau efortul fizic excesiv pot duce, uneori, la acumularea fluidelor în plămâni, ceea ce e destul de periculos.

Și, cel mai important, dacă nu sunteți montaniarzi cu experiență la înălțime, încercați să nu urcați mai mult de 600-900 de metri altitudine pe zi.

Tratamentul răului de altitudine

Tratamentul pentru „boala înălțimii” prespune mai multe etape. Una dintre ele este coborârea la o altitudine inferioară celei la care primele simptome, conform scientia.ro. Coborârea cu 500-1000 de m este, de obicei, suficientă.

În ceea ce privește tratamentul medicamentos, într-un studiu din 2012 a fost demonstrat că ibuprofenul este eficient în reducerea incidenței răului de altitudine la alpiniștii care prezintă un risc crescut de a dezvolta rău de altitudine (ascensiune rapidă la mare altitudine). Doze de ibuprofen mai mari de 600 mg exercită un efect antiinflamator mult mai mare, oferind o prevenție mult mai bună, dar acest efect teoretic trebuie cântărit având în vedere riscul crescut de a dezvolta complicații gastrointestinale (sângerări) sau renale (toxicitate), în special la cei deshidratați.

Alcoolul și alte substanțe sedative ar trebui evitate pentru a nu exagera hipoxemia.
Citește și: Dormitul la cort: trei mari avantaje pentru sănătate

Citește și: Cum poți prezice vremea fără aplicații sau meteorologi

Citește și: Unde ne punem cortul? Sfaturi cu privire la mediu, siguranță și bun-simț

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*