Nimeni nu este imun la probleme la degetele de la picioare pe munte. Cu toate acestea, astfel de probleme pot fi evitate dacă înțelegi care sunt cauzele care duc la apariția lor și te poți bucura în continuare de drumeție dacă știi cum să le tratezi.

Iată care sunt principalele probleme cu care te poți confrunta:

  1. Degete umflate

Este normal să ți se umfle puțin degetele de la picioare, în special în timpul drumețiilor lungi și indiferent de încălțămintea pe care o porți. Însă nu este normal să ai unul sau două degete mai umflate decât celelalte. Dacă pățești așa ceva, află care este cauza:

  • poate există prea multă presiune pe acel deget din cauza unei perechi noi de bocanci care nu ți se potrivește;
  • poate vechea ta pereche de bocanci s-a udat în timpul ultimei drumeții și s-a uscat „ciudat”, creând o nouă configurație în interior care a creat un nou punct de presiune;
  • poate s-a mișcat șoseta în interior, „s-a adunat” spre unul sau două degete și creează un plus de presiune în acea zonă;
  • poate aveai deja probleme cu degetul respectiv, era puțin umflat „de-acasă”, fără să-ți fi dat seama de asta, iar în timpul drumeției situația s-a agravat.

Oricare ar fi cauza, nu ignora această problemă, pentru că nu va dispărea de la sine, ci se va agrava.

2. Bășicile

Cum previi apariția lor

Nimeni nu este imun la bășici. Cu toate acestea, bășicile pot fi evitate dacă înțelegi care sunt cauzele care duc la apariția lor și se vor vindeca mai repede dacă știi cum să le tratezi. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci pe munte este să previi apariția bășicilor.

Cea mai simplă modalitate de a evita apariția bășicilor este protejarea corespunzătoare a piciorului în timpul drumețiilor montane. Acest lucru se poate face, în primul rând, prin achiziționarea unor bocanci care să se potrivească formei piciorului tău, să lase pielea să respire în voie și să fie, totodată, impermeabili. Avem aici câteva exemple de astfel de bocanci de munte, care păstrează piciorul uscat și aerisit.

La fel de importante sunt și șosetele, de multe ori ignorate chiar și de către drumeții cu experiență. Șosetele „de munte” nu alunecă de pe picior, sunt întărite în zonele predispuse la apariția bășicilor și păstrează pielea uscată, precum aceste sosete de munte.

Cu toate acestea, dacă transpiri foarte mult la picioare, șosetele se vor umezi mai devreme sau mai târziu, așa că îți recomandăm să ai la tine trei-patru perechi uscate, ca să ai cu ce să le înlocuiești pe cele transpirate.

Citește și: Codul bunelor maniere pe potecile montane. Ce să faci și ce să eviți dacă ai bun simț

Dacă trebuie să traversezi un pârâu mai adânc și presupui că apa îți va intra în bocanci, descalță-te și traversează desculț, însă NU te încălța înainte ca picioarele tale să se fi uscat complet.

Nu în ultimul rând, pe piață există sprayuri sau pudre special concepute pentru păstrarea picioarelor uscate, iar o astfel de soluție este recomandată, în special, persoanelor cărora le transpiră frecvent picioarele și mâinile.

Ah, era să uităm: dacă știi că ești predispus la bășici la anumite degete sau în anumite zone ale piciorului, fii preventiv și acoperă zona respectivă cu leucoplast. Și-ai scăpat de-o grijă.

Cum le tratezi

Evident, uneori nu poți împiedica apariția bășicilor, mai ales dacă ai plecat într-o drumeție de câteva zile, așa că trebuie să știi ce să faci atunci când ele își fac apariția și-ți strică „feng shui-ul” montaniard.

În primul rând, bășicile sparte trebuie dezinfectate și bandajate, iar veziculele nesparte ar trebui înțepate cu un ac steril și drenate. Bășicile mici, care sunt nedureroase, ar trebui lăsate în pace, deoarece cea mai bună protecție împotriva infecțiilor este propria piele.

Dezinfectarea bășicilor sparte poate fi făcută cu spirt sau cu vodcă/pălincă/alte tipuri de alcool spirtos (berea nu ajută, ca să știți). Lasă pielea spartă acolo unde este și tai-o doar dacă este prea ruptă și murdară. Bășicile mici pot fi acoperite cu leucoplast cu rivanol. Bășicile mari ar trebui acoperite cu un bandaj care să absoarbă lichidul ce se poate forma ulterior în zona afectată.

3. Probleme la unghiile de la picioare

Dacă nu-ți tai unghiile de la picioare înainte de a pleca în drumeție, ai putea avea probleme serioase și dureri, în special la coborâre, când unghiile se împing, vrei-nu vrei, de partea din față a bocancului. Prin urmare, sfatul nostru este să pornești în drumeție cu unghiile tăiate.

Însă mai avem un sfat: taie-le cu 3-4 zile înainte de a pleca pe munte. Motivul? Dacă te infectezi, de obicei, după ce „scoți un colț”, suntem siguri că nu vrei să constați acest lucru pe potecile de munte, ci acasă, cu ceva timp înainte să pleci în drumeție, pentru ca degetul să reușească să se vindece în timp util.

Citește și: Lucruri pe care ne-am fi dorit să le știm în primele noastre drumeții la munte

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*