Prima școală canină de intervenție în caz de avalanșă va fi deschisă la Padina, în munții Bucegi. Este o premieră pentru Serviciul de Salvamont Național, inițiativa fiind primul stagiu de verificare și brevetare a unităților canine pentru astfel de situații.

Instructorul stagiaturii este Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș, care va fi însoțit, pe durata antrenamentelor, de Helios, singurul câine din România cu brevet de salvare în caz de avalanșă. Helios și-a luat brevetul în Franța.

Stagiu de 8 zile

Stagiul de pregătire canină se va desfășura pe o perioadă de opt zile, iar cerințele se vor asemăna cu cele ale stagiului de brevetare francez, la care au participat Ion Sănduloiu și Helios în anul 2013.

Unitatea canină, formată din conductor și câine, va primi brevetul de salvator după o serie de probe și situații. Înainte de a fi acceptate în cadrul stagiaturii, unitățile canine candidate vor trece printr-o evaluare eliminatorie, conform adevărul.ro. Probele de acces sunt schiul de tură, rapelul pe stâncă și gheață, dar și alte situații imprevizibile. La examenul final, câinii trebuie să dovedească faptul că sunt apți să pătrundă în orice zonă montană și să găsească minimum două victime umane, îngropate în zăpadă.

La finalul stagiului, câinii vor primi brevete naționale de intervenție și vor fi capabili să recupereze victime în caz de avalanșă.

Scopul înființării acestei școli este acela de a crește numărul de unități canine de salvare, în caz de avalanșă. “Brevetul Naţional pentru Unitate Canină de Intervenţie la Avalanşă” a fost fondat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, iar acțiunea este întreprinsă de către Salvamont Argeș.

Salvamontiștii au decis să ateste mai mulți câini salvatori după ce au fost impresionați de cătelușa Dara, care, la numai 4 luni, a demonstrat că este capabilă să salveze vieți, potrivit Pro TV.

Citește și: O tânără din Oradea concurează pentru o expediție cu sănii trase de câini prin Scandinavia

Citește și: FOTO. Pisica Millie, o felină alpinistă

Citește și: Interviu cu președintele ANSMR, Mircea Opriș. Cum poți deveni salvator montan

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*