Transportul bicicletei cu trenul a fost, mereu, o problemă pentru pasionații de ciclism, indiferent dacă aleg să pedaleze pe șosea sau preferă potecile montane.

Deși CFR percepe o taxă pentru transportul bicicletei în foarte puținele trenuri care au în componență un vagon dotat cu rasteluri, spațiile destinate cicliștilor sunt foarte mici, iar cei care vor să transporte bicicleta la munte sau la mare riscă să constate că, deși au plătit taxa pentru bicicletă, cele câteva locuri din rastel au fost deja ocupate.

Totodată, bicicliștii au fost puși, de foarte multe ori, în situația de a transporta bicicleta pe culoarul din fața WC-ului sau de a se certa cu ”nașul” din cauza bicicletei, care ”n-are ce căuta acolo” și ”încurcă circulația”.

Pe majoritatea rutelor CFR din țară, cicliștii nu beneficiază de rasteluri pentru biciclete și, teoretic, nu au dreptul de a transporta bicicleta cu trenul. Unii dintre ei nu sunt lăsați să urce bicicleta în tren, în timp ce alții sunt nevoiți să dea ”nașului” eterna șpagă, care să le permită să obțină un lucru la care un cetățean european, dintr-o țară civilizată, are tot dreptul.

Suntem MULȚI cei care ne dorim condiții civilizate de călătorie cu trenul și care apelăm la CFR pentru a transporta bicicleta. Avem dreptul la o călătorie decentă, VREM SĂ NE FACEM AUZIȚI și îi cerem companiei CFR să introducă, în componența trenurilor de pe TOATE RUTELE MAJORE de călătorie din țară, VAGOANE DOTATE CU RASTELURI PENTRU BICICLETE!

Dacă vrei să semnezi petiția inițiată de eMunte.ro, intră AICI. Cu această petiție ne vom adresa conducerii CFR și Ministerului Transporturilor și le vom demonstra că suntem o voce puternică, de care trebuie să țină cont.

Comments

comments

2 Responses

  1. Blonder

    hihihiihihihihi,muhahhahahahahhaha,bai baieti ar trebui intai sa vreti TRENURI hihihihihi

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*