În mediul online, pe diferite site-uri și pe rețelele de socializare circulă, deseori, o serie de mituri despre altitudine care sunt, ca multe alte mituri, false și chiar păguboase.

Acesta este motivul pentru care ne-am hotărât să le adunăm într-un articol și să navigăm pe internet în căutarea adevărului, dar și să întrebăm, în dreapta și-n stânga, câțiva montaniarzi cu multă experiență pe potecile montane.

Mitul 1: Nu consuma cafeină la altitudine

Nu știm de unde a apărut acest mit, însă avem o bănuială: cafeaua are efect diuretic. Grija că te-ai putea deshidrada dacă urinezi des ar fi putut, astfel, contribui la răspândirea acestui mit. Cu toate acestea, ar trebui să te îngrijorezi numai dacă bei doar cafea în timpul drumeției (și nimic altceva). În realitate, cafeaua îți stimulează creierul, rinichii și activitatea pulmonară, toate acestea fiind foarte utile la altitudine. În plus, în cazul celor care beau, de obicei, foarte multă cafea în fiecare zi, încetarea consumului în zilele în care merg pe munte ar putea cauza dureri puternice de cap.

Mitul 2: Condiția fizică excelentă te apără de răul de altitudine

Condiția fizică nu oferă nici un fel de protecție față de răul de altitudine. Mai mult decât atât, mulți montaniarzi neexperimentați care urcă la altitudini foarte ridicate se bazează prea mult pe condiția fizică și tind să urce mai mult și mai repede decât organismul poate suporta, fără să treacă suficient de bine prin etapele de aclimatizare. Aceștia tind să ignore semnele răului de altitudine, crezând că acesta nu îi afectează, deoarece sunt tineri și au o condiție fizică excelentă.

Mitul 3: Hidratarea excesivă te apără de răul de altitudine

Hidratarea este importantă la altitudine. În plus, simptomele deshidratării sunt similare celor provocate d erăul de altitudine. În realitate, însă, ai nevoie de 1 sau de 1,5 litri de apă în plus la altitudine. Prea multă apă este dăunătoare și duce la diluarea nivelului de sodiu din organism, fapt ce poate cauza senzația de slăbiciune, confuzie, convulsii și chiar comă (evident, în situații extreme).

Mitul 4: Copiii sunt mai predispuși la rău de altitudine decât adulții

Câteva studii au demonstrat că cei mici sunt la fel de predispuși la răul de altitudine ca adulții, conform altitudemedicine.org. Atunci când starea lor generală de sănătate este bună, iar regulile de bază ale aclimatizării sunt respectate, copiii se descurcă bine la altitudine. Singura problemă reală în cazul răului de altitudine în cazul copiilor este că cei mici nu comunică adecvat simptomele, iar adulții nu își dau întotdeauna seama dacă cei mici suferă de ceva sau sunt doar obosiți și mofturoși.

Concluzie:

  • Toată lumea este vulnerabilă în fața răului de altitudine, indiferent cât de multă apă bei și cât de bună este condiția ta fizică
  • La altitudine, pe lângă hidratarea corespunzătoare, foarte important este și echipamentul de munte. Cele mai multe dintre accidentele survenite pe munte sunt legate fie de ignorarea condițiilor meteorologice, fie de lipsa echipamentului adecvat, precum aceste geci de munte (fie ambele).

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*