Mii de persoane au fost înștiințate, prin email, că au câștigat un sejur la munte, la hoteluri din Poiana Brașov și  Sinaia. Cu toate acestea, hotelierii au anunțat că nu au organizat concursuri cu astfel de premii în această perioadă, iar specialiștii ne atenționează că emailul este un virus.

Cei mai mulți dintre cei care au primit mailul au conturi de Yahoo Mail. „Ești câștigător! O petrecere de sfârșit de săptămână împreună cu cei apropiați!”, este unul dintre mesaje, conform Digi24.

„Sunt închipuite ofertele! Bănuiesc că au apărut odată cu ofertarea la nivel naţional „O săptămână la munte”. Cred că de aici a venit ideea unora de a solicita expedierea unor documente telefonic sau prin mail”, a spus directorul unui hotel, Valeriu Huidan.

„A apărut cam de două săptămâni, a revenit, pentru că anul trecut în aceeaşi perioadă a fost aceeaşi campanie care ne deranjează şi pe noi dar şi pe cei care primesc astfel de mesaje. Dacă anul trecut chiar sunau şi gradul de credibilitate era mai mare, anul acesta românul este foarte bine informat şi sună sau ne transmit mesaje de informare”, a declarat directorul unui alt hotel, Mihaela Berceanu.

Conform unor specialiști în informatică, mesajul conţine un contor, care îi deconspiră caracterul de mail virusat sau spam.

„În general, când trimite cineva un ataşament nu ar trebui să vă explice cum să îl folosiţi. E un semnal de alarmă, un semnul exclamării. Vă indică practic cum să vă infectaţi folosindu-l pe Windows şi câştigaţi. E puţin absurd să câştigi numai că îl foloseşti pe Windows”, a spus Cătălin Constantin – specialist IT, conform sursei citate.

Dacă atașamentul din mesaj este deschis, virusul poate încetini performanțele calculatorului, poate şterge din datele stocate și poate trimite automat mailuri virusate. Specialiştii sfătuiesc ca oamenii să nu deschidă mailuri care conţin fişiere ataşate şi sunt trimise de la adrese necunoscute.

 

   Citește și: Programul ”O săptămână la munte”: cazare cu 50% mai ieftină și gratuitate pentru copii

 

   Citește și: Restaurantele de la munte, în pragul falimentului

 

   Citește și: Un nou refugiu va fi construit în Munții Făgăraș

 

Comments

comments

One Response

  1. Jean Jelu

    Virusul ala face mai multe decat sa trimita spam. E un „banker”, adica fura datele de conectare la conturi bancare, carduri folosite la plati online, etc. Daca nu ati participat la vreun concurs, cum ati putea sa castigati? In plus vi se spunea ca oferta „merge” doar pe calculatoare cu windows .. si totusi nu vi s-a parut nimic ciudat. Instalati un antivirus .. va recomand Bitdefenderul – dar mai sunt si altele.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*