Lunetist pe munte. ”Glonțul magic”, în fruntea pantofarilor

În opinia unora, să spui fără ocolișuri ”nu trebuie să fii pantofar” e semn de discriminare, de neînțelegere, ba chiar de aroganță. Sau poate ar trebui să lăsăm selecția naturală să-și facă treaba.

Sparge-ți capul! E ok, călătorești. Rupe-ți un picior! E ok, călătorești. Rătăcește-te! E ok, călătorești. Întărâtă viperele să te muște! E ok, călătorești. Cazi într-o râpă și dă-ți duhul! Nu e chiar ok, dar călătorești, din nefericire, poate chiar pe lumea cealaltă. Apoi așteaptă să vină cineva să-ți dea un sfat (dacă mai ești încă în viață), un sfat pe care l-a primit de la altul, iar acel altul l-a primit de la altcineva. Pentru că a te scărpina cu mâna altuia chiar e de folos. Mai ales în vârful muntelui.

Un prieten spune lucrurilor pe nume

Să dăm cărțile pe față! Oricât de urâte ar putea fi ele. Nu mergi pe munte cum ai merge la piață, în speranța că te vei descurca, la fața locului, să aduni legume de-o ciorbă. Mergi pe munte echipat și cu bagajul pregătit pentru toate situațiile. O să susținem întotdeauna că e mai bine să preîntâmpini o problemă, decât să o tratezi. Pentru că nu suntem o publicație de distracții, suntem o publicație care se adresează iubitorilor de munte conștienți. Iar dacă vrei să spui ceva unui montaniard sau viitor montaniard, unui om pe care vrei să-l ai prieten pe munte, s-ar putea să ai o singură ocazie. Un singur glonț.

Nu există loc mai bun pentru un glonț, ar spune lunetiștii, ca fruntea unui om. La capitolul sfaturi, tot acolo trebuie să ținească și ele: în lobul frontal, în zona care răspunde de rațiune. De aceea, dacă ai o singură ocazie (pentru că nu ai de unde să știi de câte ori te poți întâlni cu om, fie că vorbim de trasee sau de mediul online), poți alege să le spui oamenilor ce NU trebuie să facă. Și să ai grijă să-i enerveze rău, ca să țină minte. De ce tocmai asta?

Am întâlnit cândva un instructor auto cam dus cu pluta pe Dâmbovița. Îmi zicea așa: ”cât timp nu scrie în legislație că nu ai voie să faci ceva, ca datul de SMS-uri la volan, înseamnă că e permis”. Pe aceeași idee funcționează și drumeții începători. ”Cât timp nu scrie undeva că fără bocanci riști să faci, în loc de drumeție, turism în spital, înseamnă că nu sunt obligatorii, nu?”. Atunci aruncă-te în mijlocul unui ocean, fără să ai habar să înoți, că doar nu e obligatoriu să știi. E numai pentru cine crede că are nevoie.

Dincolo de superficial

Uneori, toleranţa este înțeleasă greșit și este urcată pe un piedestal, astfel că, aşa-zişii toleranţi ajung să facă, fără să îți dea seama, un mare deserviciu celor care aleg să-şi petreacă timpul la înălţime. A striga în gura mare că ”muntele este pentru toată lumea” e doar un alt mod de a spune ”să lăsăm selecția naturală să-și facă treaba”. Nu! Muntele nu este pentru toată lumea, ci doar pentru cei care respectă natura şi propria viaţă.

Așadar, nu încurajați pantofarii (sau ghiolbani, sau pițipoance, sau cum vreți să le spuneți) să urce pe munte, dacă nu vă asigurați că urcă în cunoștință de cauză. Dacă totuși o faceți, vă rugăm ca, la prima ocazie în care întâlniți un pantofar, să-i dați bocancii voștri, trusa de prim ajutor, geaca impermeabilă. Căci să fii ”fair” nu înseamnă să taci mâlc și să te rogi la divinitate să le dea înțelepciune, teneși sau balerini rezistenți și vreme bună. Nu explicăm variabilele, ar dura sute de rânduri. Însă…

Ați stat vreodată în fața unui masiv și v-ați abținut să nu plângeți moartea cuiva? Unui cuiva străin? Unui om despre care tot ce știați era ca îi plăcea muntele și că plecase în drumeție? După care, zile de-a rândul, să simțiți un gol în stomac? O lipsă dureroasă? Dacă nu, atunci nu putem vorbi de empatie. Trebuie să fim aproape și la bine, și la rău!

Ne-ați spune: ”era un străin”. Vă răspundem: ”era un om în drumeție pe munte, pe un traseu pe care și voi ați mers, cel puțin o singură dată, era un drumeț, așa cum suntem și noi, așa cum sunteți și voi”. Era un om care a crezut că mersul pe munte e o activitate pentru care nu-ți trebuie nimic altceva în afară de pasiunea pentru culmi. Plecase în sandale. A alunecat, s-a lovit la cap și a murit. L-au găsit salvamontiștii, câteva ore mai târziu. Un tânăr ca acela s-ar putea să fie chiar acum în fața voastră. Nu-i zâmbiți, certați-l!

Citește și: SCRISOARE către GHIOLBANI. Stați acasă! Muntele nu are nevoie de voi

Citește și: Complexul sărăciei românești spune lucruri trăsnite

Citește și: Bocanci de munte vs. Louboutin, un fel de Mortal Kombat la înălțime

Comments

comments