Toamna calendaristică și-a cam intrat în drepturi, iar în curând vom avea parte, cu siguranță, și de ploi. Asta nu trebuie, însă, să ne țină acasă, departe de locurile pe care le iubim.

Iara cum vom scrie un truism: drumețiile pe ploaie sunt diferite de drumețiile pe vreme frumoasă. Și nu doar pentru că din cer cad picături de apă.

Ce-ar trebui să știi, dacă n-ai aflat-o deja pe pielea ta:

1. Ploaia te udă

Dacă te aștepți să rămâi uscat, doar pentru că ți-ai cumpărat cele mai bune haine impermeabile de munte din cel mai cunoscut magazin cu echipamente montane, vei avea o surpriză. Ceva din ce porți la tine tot se va uda, la un moment dat. Important este altceva: să nu-ți fie frig. Așa că ai nevoie de haine din materiale sintetice, care păstrează căldura la interior, la contactul cu pielea, și se usucă foarte rapid.

2. Cortul impermeabil este un „must have”

Este evident de ce. Iar dacă ai apucat să-l desfaci înainte să înceapă ploaia și ai la tine suficientă apă și destulă mâncare, poți să stai liniștit în cort chiar și câteva zile. Nu te va deranja nimeni, pe vremea aia, în creierul muntelui. Iar aici ai câteva exemple de corturi de drumeție pe care te poți baza liniștit chiar și pe timp de ploaie.

Ce trebuie să știid acă desfaci cortul când plouă (sau te aștepți să înceapă ploaia):

– cu cât execuți operațiunea asta mai repede, cu atât mai bine;

– cortul trebuie întins la maximum, pentru ca apa să nu băltească pe cort și pentru ca vântul să nu-l transforme în pânză de navigație;

– descalță-te în separeu și ai grijă să păstrezi interiorul cortului cât mai uscat posibil;

– atenție la gurile de ventilație. Dacă sunt astupate, în cort se va face condens și vei începe să crezi că te plouă înăuntru.

Citește și: 7 oameni, 7 sfaturi. Ce spun pasionații de drumeții montane despre echipamentul de munte

3. Ia cu tine saci mari de gunoi

Și, de asemenea, împachetează de acasă în astfeld e saci toate obiectele care n-ar trebui să se ude (în special hainele). Ai grijă și de rucsacul tău, mai ales dacă nu este impermeabil, și acoperă-l, înainte să înceapă să plouă, cu o husă de protecție sau cu un sac mare de gunoi. Nu uita nici de partea de jos a rucsacului, adică acea parte pe care îl așezi când îl dai jos din spinare.

Poți să iei la tine chiar și o celebră „pungă cu pungi”. Nu știi niciodată când ai nevoie de o altă pungă.

4. Strânge lemnele de foc înainte să înceapă ploaia

Dacă ai ajuns la destinație și simți că ar putea să înceapă să plouă, instalează cortul (prioritatea numărul 1), apoi caută lemne uscate de foc și păzește-le de ploaie (dacă vrei să faci un foc, desigur). Motivul este evident.

Citește și: Organizezi o drumeție de grup pe munte? Ce trebuie să știi ca lider, printre începători

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*