Izvorul Roșu din munții Rodnei: Legendă sângeroasă, sub streașina muntelui

Legenda Izvorului Roșu a fost omisă de unele monografii ale zonei, dar și de către cercetările folclorice, deși localnicii mai istorisesc, în mare taină, povestea sângeroasă petrecută sub streașina muntelui.

Despre lupte și jertfe

Legenda spune că la tătari ajunsese vorba că cetatea Rodna adăpostea felurile bogății extrase din munții cu același nume, printre care aur și argint. Tezaurul i-a atras pe mongoli, care ar fi mers să atace cetatea Rodnei dinspre Ineu. Tropotind la vale cu caii, cotropitorii ar fi dat de o tânără care-și paștea oile. Fata ar fi fost amenințată să le arate tătarilor drumul spre cetate. Numai că, pe Valea Vinului, rodnenii ar fi așteptat invazia, fiind pregătiți de luptă. Când tătarii și-au dat seama că sunt înconjurați, i-au tăiat capul tinerei ciobănițe, iar sângele ei s-ar fi scurs în pârâu, urmat de sângele tuturor celor căzuți în acea nefastă zi. Legenda spune că spre seară, când, potrivit istorisirilor populare, lupta se încheie, pârâul nu mai avea apă, peste tot fiind doar sânge. De aici și numele de Izvorul Roșu.

În zilele noastre, povestea merge mai departe. Localnicii susțin că, în orele târzii, liniștea Izvorului Roșu este spartă de voci ce glăsuiesc în limbi nemaiauzite. Iar comoara cetății, neaflată de barbari, este păzită de spiritul fetei jertfite de locuitorii Rodnei în ziua măcelului.

Mai mult, localnicii mai spun, în șoaptă, ”că luptatorii care i-au decimat pe tătari nu se aflau întâmplator pe Izvorul Roșu, ca erau împuterniciti să apere cu viața tezaurul cetății, dosit grijuliu într-o coastă de calcar”, potrivit publicației Mesagerul de Bistrița-Năsăud.

Corespondențe istorice

Localizarea în timp a acestei legende se dovedește problematică, în principal pentru că invaziile mongolilor au fost numeroase și întinse pe sute de ani.

Cei mai mulți dintre cei care au încercat să caute corespondenta istorică a legendei au ales marea invazie mongolă din 1241. Potrivit volumului al II-lea din “Plaiuri năsăudene şi bistriţene. Rodna la 750 de ani de atestare documentară (1235-1985)”, coordonat de Clemente Plăianu și Ieronim Marţian, Rodna a căzut pradă tătarilor la 1 aprilie 1241, chiar în ziua de Paște.

Un veritabil document despre marea invazie a mongolilor a fost lăsat de călugărul Rogerius (Rugiero di Puglia) și poartă titlul de ”Carmen Miserabile” (”Cântec de jale”). Descrierea lui Rogerius este importantă la nivel istoric, deoarece acest călugăr a fost martor ocular la distrugerea Rodnei de către tătari.

Rogerius scria că teutonii din Rodna știau că tătarii vor veni să atace, astfel că au ieșit din cetate în întâmpinarea lor. Cotropitorii, ajunși în fața cavalerilor teutoni, au încercat un prim atac, care a eșuat deoarece cavaleria tătarilor nu s-a putut desfășura. Barbarii s-au retras, iar apărătorii Rodnei s-au întors bucuroși la cetate, pentru a sărbători Paștele, dar și ceea ce ei considerau a fi victoria asupra mongolilor.

Din nefericire, retragerea tătarilor fusese doar o strategie de luptă. Când petrecerea era în toi și cavalerii renunțaseră la arme în favoarea paharelor cu vin, cotropitorii au păstruns cu mare ușurință în cetate, în primul rând, pentru că cetatea nu avea fortificații. Poporul nu s-a putut împotrivi atacului, peste 4.000 de oameni au fost uciși, iar comitele a fost luat prizonier, împreună cu alți 600 de soldați.

Problema care apare aici e neconcordanța dintre modul în care au fost așteptați în luptă tătarii, pentru că legenda spune că au fost atrași într-o ambuscadă, pe când documentele istorice de la vremea respectivă susțin că hoarda a apelat la o diversiune și că măcelul a avut loc în cetate, nu în afara ei.

O altă luptă pare, însă, mai apropiată de legendă. Conform datelor de pe platforma Istoria Rodnei, la data de 2 mai 1624, tătarii ajung în Moldova, iar iscoadele trimise prevesteau că hoarda va ataca cetatea Rodnei. La 11 mai vin vești că aproximativ 60.000 de tătari se îndreaptau spre Rodna, iar la 20 mai, rodnenii sunt sfătuiţi să aibă grijă şi la nevoie să lupte, potrivit următoarei scrisori:

”Toma Debreczéni către judele primar şi juraţii cetăţii Bistriţa,… Atât vă pot scrie măriei voastre că ne-a sosit o veste de tot îngrijorătoare; ni se scrie acuma de către biroul Bistriţei să ne scoatem vitele şi ce amar avem către munte. Acuma să socoteşti măria ta ce avem să facem cu ovăsul pentru că mi-a scris birăul Bistriţei că tătarii care vor trece pe la Rodna vor fi la număr 60 mii. Să mă înştiinţeze măria ta ce să ştiu face. Bine ar fi să le ducem toate la deal. Eu am crezut şi am ştiut că măria ta eşti cu adevărat credincios şi ar fi bine ca veşti de astea ca întâiu rând să mi le dai de ştire mie, nevrednicului slujitor al măriei sale şi nu birăului din Batoş. Chiar pentru asta mă rog măriei voastre, vă poruncesc şi în numele măriei sale să mă încunoştiinţezi fără întârziere despre trecerea tătarilor la Rodna…”

Prin comparația legendei cu acest eveniment, am putea crede că atunci ar fi avut loc bătălia de la care pârâul și-ar fi primit numele de Izvorul Roşu, însă nu putem ști cu certitudine, deoarece atacurile mongolilor au continuat până în 1717, iar documentele vremii nu au lăsat urma acestei apei curgătoare.

Citește și: Piatra Dracului din Ceahlău: un pariu între diavol și Dumnezeu