INTERVIU. Cristian Tzecu, despre expediția pe Annapurna: ”Mi-ar fi plăcut să atingem vârful”

Prima expediție exclusiv românească pentru cucerirea vârfului Annapurna din Himalaya a început la sfârșitul lunii martie și s-a încheiat la mijlocul lunii mai. Fără oxigen suplimentar și fără șerpași care să-i ajute, Cristian Tzecu, Zsolt Torok, Cătălin Neacșu și George Porancia au încercat să ajungă pe vârful de 8.091 de metri cu un steag semnat de persoane cu dizabilități din Timișoara.

Natura nu a ținut cu ei. Riscurile neprevăzute despre care ne vorbea Cristian Tzecu înainte de a porni în expediție și-au spus cuvântul, iar cei patru alpiniști s-au întors acasă cu amintiri complexe. Deși nu au reușit să ajungă pe vârf, au străbătut cea mai dificilă parte a traseului.

După ce s-a întors din expediție, Cristian Tzecu a stat, din nou, de vorbă cu noi și ne-a povestit despre momentele dificile din timpul ascensiunii, despre ce n-a mers așa cum și-ar fi dorit și despre planurile sale de viitor.

eMunte: Per total, expediția pe Annapurna a fost experiență plăcută sau neplăcută?

Cristian Tzecu: Am o amintire foarte complexă, adică a fost o expediție total diferită față de celelalte. Partea bună e că stăm de povești, adică faptul că nimeni n-a pățit nimic grav, deosebit, e un lucru bun, și aici mă refer în special la colegul nostru George, care a avut probleme. El era cel mai cu riscuri.

Mi-ar fi plăcut să atingem vârful, de asta am plecat. Nu s-a legat, în primul rând, din cauza vremii. Noi primeam zilnic o prognoză meteo personalizată pentru zona respectivă și de fiecare dată a fost foarte pesimistă. N-am avut o zi în care să nu ningă, iar dacă a fost, a fost o chestie foarte rară.

Zăpada ne-a afectat din mai multe puncte de vedere: fie că ne acoperea urmele la care lucram foarte din greu, ceea ce ne încurca accesul, fie că putea declanșa avalanșe. Am văzut acolo avalanșe cum vezi doar în filme. Nu pe ruta noastră, dar acolo, pe munte. Ninsoarea a fost, zic eu, marea problemă.

eMunte: Ce s-a întâmplat cu George și Cătălin?

C.T.: O altă problemă a fost faptul că eram doar noi patru, și din cei patru, Cătălin Neacșu, din ghinion sau din noroc, nu știu cum să-l numesc, a fost lovit de o piatră până să ajungem în Tabăra 1. A fost lovit de o piatră în genunchi, dar putea să fie lovit altundeva, în torace, pentru că bolovanul de care s-a ferit într-acolo țintea. Deci, în primul rând, Cătălin a fost primul scos din circuit, din cauza unui ghinion, dar fără urmări grave. Urmarea era că nu putea să-și folosească piciorul ca să lovească cu colțarul în gheață, ceea ce, OK, aici se termină expediția. În momentul în care nu mai poți să lovești cu colțarul, gata, s-a terminat.

După aceea, George și Zsolt au rămas cu Cătălin jos, iar eu nu puteam să urc singur până la ei. George a avut probleme de aclimatizare și, în plus, între Tabăra 2 și Tabăra 3 a căzut gheață, a luat o bucată de gheață în cap, nu mare, și a fost coborât cu elicopterul. Zsolt a coborât cu el. Apoi ne-a luat multe zile să ajungem în Tabăra 3, cu traforat prin zăpadă, cu luptat cu vremea rea.

eMunte: Concret, problemele lui George au fost mai degrabă din cauza aclimatizării, sau din cauza căderii de gheață?

C.T.: George a fost lovit de gheață la cap, însă nu era aclimatizat, el mergea foarte lent când s-a întâmplat incidentul. Pe urmă, am rămas eu cu Zsolt, am încercat să urcăm, am ajuns până în Tabăra 3 și chiar acolo am descoperit că am degerături. Or, la chestia asta, gata, s-a terminat și am coborât.

eMunte: Care a fost momentul în care v-ați decis, personal, să vă întoarceți acasă: după ceea ce-au pățit colegii de expediție sau după ce ați descoperit degerăturile?

C.T.: Pentru mine s-a terminat în momentul cu degerăturile. Ce mă mir este că am făcut degerături după ce cumpărasem bocanci Reichle, de expediție, noi, foarte buni, ceea ce se poartă la cota asta. Nu mă așteptam, pentru că n-am avut gioarse în picioare.

eMunte: Ați avut vreodată sentimentul că s-ar putea să nu vă întoarceți teferi acasă?

C.T.: Nu. Nouă ne era foarte clar că este foarte greu să ajungem pe vârf. Zăpada era cu mult peste ceea ce ne-am așteptat noi. În plus, eram singuri. Mai erau un norvegian și doi chinezi, fiecare cu șerpaș și oxigen. Ăia au încercat, ceea ce n-am să înțeleg, să urce pe vârf din Tabăra 3, deci de la 6.400 până la 8.100, într-o singură zi, în condițiile în care zăpada nu avea urme bătute. Aveau oxigen, dar, evident, nu au reușit. Dar, în afară de ei, care au coborât înaintea noastră, noi am fost singuri, și asta a fost iarăși o mare problemă. Dacă eram mai mulți, fiecare să-și împartă sarcina cu făcutul urmelor prin zăpadă, era o chestie. Dar, în condițiile astea, nu s-a legat. Pe de altă parte, gândul nostru este de bine, pentru că ceea ce a fost greu, noi am străbătut, adică drumul până în Tabăra 3, care e greu și periculos. Pe vremuri, drumul ăsta se făcea printr-un culoar, prin care nu știai când cade avalanșa. Pentru noi, tehnic, a fost mult mai OK, chiar dacă a trebuit să ne cățărăm pe verticală pe gheață. Dar a fost OK.

eMunte: Plănuiți să vă întoarceți pe Annapurna la un moment dat?

C.T.: Nu știu. Abia m-am întors în țară, dar, dacă m-aș întoarce, aș ști ce să fac, eu personal. Cred că Zsolt ar ști și mai bine decât mine. Am ști ce să facem ca să avem șanse mai mari. În primul rând, am merge într-un sezon în care să fie mai multe expediții și am merge în gașcă mai mare, iar șansa de a ajunge pe vârf ar crește.

eMunte: Ați plănuit alte expediții pentru viitorul apropiat?

C.T.: Nu. Poate cu Cătălin, c-am povestit noi de Matterhorn, dar asta nu e o mare filosofie, asta e o chestie de iarbă verde. Poate, într-un viitor mai îndepărtat, un optmiar, un Gasherbrum, dar rămâne de văzut.

   Citește și: INTERVIU cu Cristian Tzecu, membru al primei expediții românești pe Annapurna: ”Nu opinia publică mă interesează”

   Citește și: Expediție românească pe Annapurna, o premieră pentru țara noastră

Comments

comments