Igiena pe munte este la fel de importantă precum îți imaginezi c-ar trebui să fie. Însă, în timpul unei drumeții, la igiena personală se adaugă și grija față de natură.

Igiena personală suferă, pe munte, câteva transformări. Spre exemplu, un duș fierbine este doar un vis frumos la final de zi, pentru că mai mult de un pârâu rece nu vei avea la dispoziție dacă stai la cort. În cele mai multe cazuri, vei avea doar niște șervețele umede și multă recunoștință pentru cine le-a inventat.

Mai avem, însă, câteva lucruri de zis.

  1. Spală-te pe mâini!

La prima vedere, pare un sfat dat unui copil, însă multe boli intestinale apar din cauza faptului că neglijăm acest simplu gest. Înainte de a atinge alimentele, folosește un dezinfectant pentru mâini, pentru că ar fi frumos din partea ta să…

2. … ții săpunul departe de râuri și lacuri!

Cu toate că săpunul este mai eficient, NU trebuie să îl utilizezi niciodată direct într-o sursă de apă! Deci nu te băga în pârâu și nu te spăla de parcă ai fi într-o cadă cu apă rece. Ai grijă de natură și folosește folosiți dezinfectant sau săpunuri biodegradabile.

3. Ți-e teamă că vei mirosi, totuși, urât?

Dacă răspunsul este „da”, află că  Lâna Merino conține lanolină, un fel de ceară naturală, foarte rezistentă la mirosurile neplăcute, spre deosebire de poliester. În plus, lanolina are proprietăți antibacteriene și elimină, astfel, bacteriile cauzatoare de mirosuri neplăcute. Prin urmare, dacă nu vrei să miroși în ultimul hal după câteva zile de drumeție, lâna Merino este pentru tine. Aici ai câteva exemple de piese de îmbrăcăminte de corp confecționate din lână Merino.

4. Fii foarte atent de unde alegi să bei apă

În zilele noastre, există riscuri ca apa să fie mizerabilă, chiar și în mijlocul naturii. Bea din locul în care izvorăște apa și nu din aval, unde riști să consumi o apă murdară din cauza deșeurilor aruncate de ghiolbani. Sorry, nu ne-a putut abține.

5. Aruncă deșeurile în conformitate cu instrucțiunile locale!

Ideal ar fi să strângi toate deșeurile într-un sac menajer mai mare și să le arunci când ajungi în oraș. Dacă ai reușit să cari sticlele de apă/alcool pe munte, când erau pline, cu siguranță le poți căra înapoi goale. Serios! Și bagajul va fi și mai ușor decât era la urcare.

Citește și:

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*