Fiecare drumeț se expune unui risc atunci când merge pe munte. Cu cât ești mai experimentat, iar traseul este mai ușor, cu atât riscurile sunt mai mici, însă niciodată nu lipsesc cu desăvârșire. Iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta să eviți accidentările în drumeție:

Urmărește prognoza meteo și starea în care se află traseul respectiv

Pe parcursul sezonului rece, numeroase trasee sunt închise. În plus, suntem siguri că nu-ți dorești să te prindă pe traseu un potop de ploaie sau de ninsoare.

Poartă echipament nepotrivit

Iarnă, spre deosebire de orice alt anotimp, este vital să rămânem uscați. În acest sens, e nevoie de haine pe cât de respirabile, pe atât de impermeabile. Metoda cea mai simplă în a ne menține uscați, curați și încălziți este să ne îmbrăcăm conform regulii „celor trei straturi”. Ține minte că a arăta și a te mișca precum un urs panda nu înseamnă că ești echipat corespunzător și, pe munte, mai puțin poate însemna adesea mai mult, dacă știm ce cumpărăm. Bocancii sunt la fel de importanți, iar astfel de perechi de bocanci de munte sunt de mare folos pentru stabilitate, în lipsa unor colțari. La toate acestea se adaugă parazăpezii pentru un plus de siguranță împotriva umezelii și mănușile și căciula, deoarece prin extremități se poate pierde o cantitate semnificativă de căldură. Iar când ne e prea cald, renunțarea la aceste accesorii (mănuși și căciulă) este un termoreglator eficient.

Ia cu tine alimentele potrivite

Dacă ți-ai imaginat că participi la Master Chef în timp ce pregăteai mâncarea pentru munte, ai făcut o mare greșeală. Nu lua cu tine tot felul de specialități. Dacă vrei să mănânci witchetty grub, sannakji, tong zi dan, escamoles sau o banală paella valenciana, cazează-te la o cabană de lux din Occident. Pe munte, atunci când stai la cort, ai nevoie de alimente simple, care se strică foarte greu. Spre exemplu, carnea puternic afumată și batoanele bio cu fibre și proteine ar putea fi două alegeri fericite pentru un weekend petrecut în sălbăticie. De ce te sfătuim asta? Una dintre cauzele accidentărilor pe munte ține de slăbiciunea fizică, aflată în strânsă legătură cu alimentația incorectă.

Ia cu tine suficiente surse de lumină

Majoritatea grupurilor de drumeți neexperimentați au o singură lanternă frontală atunci când merg pe munte și orbecăie de colo-colo pe lângă corturi sau chiar pe traseu, orientându-se cu ajutorul telefoanelor mobile. Fiecare drumeț ar trebui să aibă o lanternă frontală. Nu știi niciodată ce se află în fața ta și cum poți aluneca într-o prăpastie.Și, chiar dacă nu aluneci, nici cu entorsele nu e de glumit.

Informează salvamontiștii și cabanierul cu privire la traseul ales

Dacă treci pe la cabane, informează cabanierul cu privire la traseul tău. De asemenea, odată porni la drum, nu te abate de la traseele marcate și nu merge pe scurtături. Sub zăpadă se pot afla numeroase capcane care îți pot pune viața în pericol.

Evită băuturile alcoolice

Indiferent de anotimp, hidratarea este foarte importantă pe parcursul drumețiilor. În acest sens, ia cu tine apă și ceaiuri neîndulcite. Băuturile alcoolice sunt contraindicate, deoarece scad rezistența la efort și predispun la degerături.

În cazul în care ai probleme de orice fel, mergi către cea mai apropiată cabană sau sună la Dispeceratul Național Salvamont, apelând 0725.82.66.68 sau, mai ușor de reținut, 0SALVAMONT (tastați 0SALVAMONT și va apărea numărul de telefon specificat anterior). Apelul de salvare trebuie să conțină: locul producerii accidentului, numărul accidentaților și starea lor, data și ora producerii accidentului, natura accidentului, condițiile meteo, datele personale ale celui care face apelul și numărul de telefon de la care se face apelul.

Indiferent de natura accidentului, încearcă să răspunzi cu calm întrebărilor puse de operatorul de la dispecerat. Fiecare răspuns clar ajută operatorul să trimită cea mai apropiată echipă către tine, iar aceasta să aibă toate instrumentele necesare pentru a-ți oferi primul ajutor în condiții de maximă singuranță.

Citește și: 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*