Destinațiile de ecoturism devin din ce în ce mai populare printre turiștii care caută atât peisaje care taie răsuflarea, aer curat și oameni primitori, cât și obiceiuri și tradiții nealterate, arhitectură plină de farmec și relaxare prin sporturi de iarnă, drumeții, alergare. Dacă sunteți în căutarea unui astfel de loc, puteți alege zona Fundata – Moieciu de Sus, din județul Brașov.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivație a turistului este observarea și aprecierea naturii și tradițiilor locale legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: conservarea şi protejarea naturii; folosirea resurselor umane locale; caracter educativ, respect pentru natura – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale; impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural, potrivit Asocieției de Ecoturism din România. De asemenea, ecoturismul este o componentă a turismului durabil, iar România are numeroase zone care pot concura, cu ușurință, cu destinațiile ecoturistice din alte țări ale lumii. În acest sens, propunem spre vizitare zona Fundata – Moieciu de Sus, un peisaj agro-pastoral în curs de conservare.

Iată 10 motive pentru care Fundata – Moieciu de Sus poate fi o destinație ideală de vacanță:

Localitatea aflată la cea mai mare altitudine din România

Din punct de vedere natural, comuna Fundata (formată din satele Fundata, Șirnea și Fundățica) are o poziție de excepție, fiind situată între două arii naturale protejate ale masivelor muntoase Parcul Natural Bucegi și Parcul Național Piatra Craiului. Fundata a fost atestată documentar în 1732 este situată la 1.360 de metri altitudine, fiind localitatea aflată la cea mai mare altitudine din România. Comuna este un loc de o frumusețe aparte, care păstrează vii amintirile unor vremuri de demult. Pe dealurile melancolice, cu fânețe și păduri, sunt odăi folosite în creșterea animalelor și case cu arhitectură veche autentică.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Cel mai curat aer din țară

De asemenea, la Fundata este cel mai curat aer din ţară, lucru dovedit de o staţie meteo, aflată chiar în vârf de munte, care măsoară puritatea aerului. Dovada aerului proaspăt constă și în starea de spirit a localnicilor și în vârstele înaintate la care ajung aceștia. Mai multe despre aerul de la Fundata am scris AICI. Alte beneficii ale aerului de munte, în afară de logevitate, sunt eliberarea de stres, întărirea sistemului imunitar și îmbunătățirea digestiei.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

EcoMarathon

Pasionații de alergare montană pot participa la un traseu de o frumusețe aparte, sus-jos pe muchiile din împrejurimile satului Moieciu de Sus. Ideea acestui maraton, organizat de Centrul de Ecologie Montană, a pornit de la dorința unui grup de entuziaști de a oferi iubitorilor de sport și natura posibilitatea de a descoperi potecile și cadrul natural de la poalele munților Bucegi și Leaota, dar și de a trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unor atitudini responsabile față impactul pe care îl avem, prin activitățile noastre, asupra mediului înconjurător.

Evenimentul, care se va desfășura și în 2017, cuprinde trei curse distincte: EcoMarathon (concurs destinat alergătorilor desăvârșiti, cu o cursa de 42 de kilometri), EcoCross (destinată celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea, cu o cursa de 14 kilometri) și EcoKids (destinat copiilor, în funcție de categoria de vârsta se parcurg diferite distanțe). Mai multe detalii despre acest concurs de alergare montană aveți AICI.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Trasee de ecoturism

Turiștii care vin în Fundata pot face drumeții montane în Bucegi, Moieciu de Sus, Cheia, Piatra Craiului sau în Leaota, însă, în cadrul proiectul „Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”, Centrul de Ecologie Montană, în parteneriat cu Primăria Comunei Fundata, a amenajat șase trasee de ecoturism. Noutatea acestor trasee constă în faptul că ele trec prin grădinile oamenilor, dintr-un sat în altul, și oferă turiștilor oportunitatea de a descoperi zona din rolul localnicului. Totodată, traseele trec printre case, roci calcaroase, zone cu orhidee și fluturi.

Cele şase trasee de drumeţie nou create au fost marcate (în culori diferite, cu câte un omuleț călător) şi se vor regăsi pe o hartă ecoturistică care va contribui la promovarea zonei ca destinaţie turistică cu respect pentru mediu.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Arhitectura locală

Un alt motiv pentru care Fundata poate fi o destinație ideală o reprezintă arhitectura locală veche, pe care localnicii încearcă să o conserve. Case acoperite cu șită și odăi din lemn se găsesc la tot pasul, unele dintre ele având aproape 200 de ani de când stau pe temelii. Dacă ajungeţi la Fundata, trebuie neapărat să vizitaţi biserica veche din piatră, care acum este monument istoric. A fost construită la 1830 de familia preotului paroh Bucur Moşoiu şi pictată de Ioan Vartolomeiu, un dascăl din Şimon. Biserica a fost conservată foarte bine, deșia fost construită o nouă biserică peste gardul lăcașului de cult.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Îndelenicirile tradiționale și meșterii din zonă care încă profesează

Cosit, strânsul fânului, pășunatul sunt doar câteva dintre activitățile pe care le puteți vedea în zona agro-pastorală Fundata – Moieciu de Sus și care vă duc cu gândul la copilăriile petrecute la bunici. Aceste activități au dus la dezvoltarea unui comerț bazat pe produse locale (lapte, caș, brânză, lână), care a făcut posibilă conservarea biodiversității zonei.

Mai mult, la Fundata – Moieciu de Sus există numeroși meșteri și artiști populari, de la care puteți învăța meserii rare în zilele noastre. Spre exemplu, în Moieciu de Sus există un meșter (Nelu Preda) care vă poate arăta cum, când, cu ce se face șita sau dranița pentru acoperirea casei (șiță pentru acoperiș și daniță pentru pereții exteriori). Iar satisfacția de a învăța astfel de lucruri este garantată.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

La Cabane aux Images

Nu numai românii au povești frumoase de spus în zona Fundata – Moieciu de Sus. Laurent Jouault este un francez care a renunțat la țara sa și a deschis, în iulie 2011, un muzeu despre istoria fotografiei, pe care la numit „La Cabane aux Images”. Muzeul său este situat într-o căsuță-atelier care reflectă arhitectura zonei și, deși are dimensiuni mici, este plin de obiecte care stârnesc imaginația. Pereții expun aparate foto din toate timpurile și de toate dimensiunile, fotografii developate pe frunze, pagini de ziare cu povestea muzeului, precum și multe creații de-ale lui Laurent. Unele obiecte din muzeu sunt de vânzare, la prețuri foarte mici. Mai multe informații despre Căsuța cu Imagini găsiți AICI.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Muzeul etnografic personal

Dacă vreți să vedeți un loc care îmbină arhitectura cu etnografia și istoria locului, trebuie să știți că în Fundata, familia Stoian a adunat și expus, în fosta casă, o mulțime de costume populare, bancnote, obiecte de păstorit, țesut și decor din zonă. Deși e o colecție personală, casa (aflată în spatele bisericii vechi despre care scriam mai sus) are ușile deschise pentru orice turist curios. Vă mai spunem doar că la Fundata a luat naştere schiul fond din România (în anii ’50, lotul naţional al României de schi fond era alcătuit exclusiv din sportivi din Fundata şi din Şirnea), iar echipamentele folosite acum zeci de ani pot fi admirate aici.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Lacul fără fund și Peștera Uluce

Totodată, în Comuna Fundata există un aven de dimensiuni considerabile, numit de localnici „Lacul fără fund”, care face legatura cu „Peștera Uluce” din Valea Cheii. Legendele nu lipsesc, astfel că puteți auzi povești despre oameni și animale care și-au găsit sfârșitul în aceste ape tulburi, precum și despre un adăpost al haiducilor (peștera din zonă) care jefuiau boierii călători prin culoarul Rucar-Bran.

Centrul de Ecologie Montană prmite și o interpretare grafică a fenomenului carstic care a dus la formarea „Lacului fără fund”.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

Tree Park Adventure

Dacă vă place adrenalina, atunci trebuie să faceți un popas și la Tree Park Adventure Fundata. Pe sezonul de vară, puteți practica jocuri în copaci, tir cu arcul, tiroliană și escaladă, iar pe cel de iarnă, schi, cu instructori. Partea interesantă este că fiecare distracție vine la pachet cu teorie și responsabilizare. Mai exact, pentru cei care vor să încerce tiroliana (care este și cea mai lungă din zona Rucăr-Bran, de 200 de metri), veți fi învățați despre echipamentul pe care îl purtați, despre cum funcționează acesta și despre ce trebuie să faceți pentru ca aventura să fie sigură, atât pentru voi, cât și pentru cei care vi se alătură. Practic, sunteți învățați să vă dați singuri.

Foto: Mihai Benea

Foto: Mihai Benea

 

Proiect de aproape 150.000 de euro pentru conservarea biodiversității, la Moieciu și Fundata

Centrul de Ecologie Montană (CEM), în parteneriat cu Primăria Comunei Fundata, a implementat, în perioada martie 2015 – aprilie 2016 proiectul, “Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în Romania, componenta Dezvoltare Durabilă, cu o finanțare nerambursabilă în valoare de 143,695.30 de euro.

Prin acest proiect, iniţiatorii au creat premisele unei dezvoltări durabile a zonei prin ecoturism, ca factor esențial în conservarea peisajului agro-pastoral.

”Dorința noastră de a păstra cadrul natural și tradiţional de la Poalele Munților Bucegi și Leaota, fără a aduce schimbări majore locurilor și oamenilor, schimbări care ar putea provoca un dezechilibru uriaș, atât mediului înconjurător dar și familiilor și locuitorilor. Vrem să încurajăm și să păstrăm familia și îndeletnicirile tradiționale și să promovăm ecoturismul atât către consumator, cât și către localnicii care oferă servicii în zonă”, a susținut Mihai Orleanu, președintele CEM, despre apariția acestui proiect.

În zona Fundata – Moieciu de Sus există două mari arii protejate – Parcul Natural Bucegi și Parcul Național Piatra Craiului. Aceste peisaje agro-pastorale de la poalele munților Bucegi, Piatra Craiului si Leaota, văzute din Moieciu de Sus și Fundata, sunt de o frumusețe care îți taie respirația, sunt locuri inedite, cu poteci care traversează fânețe si păduri, dar și case cu un farmec aparte. Zona cuprinsă în proiect reprezintă arealul unor specii de plante și animale importante, biodiversitatea extrem de ridicată a fânețelor se manifestă prin existența a nu mai puțin de 13 specii de orhidee și peste 42 de specii de fluturi. Având în vedere că în ultimul deceniu s-a constatat o schimbarea structurală a ocupației comunității locale din zona Fundata – Moieciu de Sus și o orientare a acesteia către turism, prin intermediul acestui proiect dorim să oferim posibilitatea localnicilor şi turiştilor să conştientizeze că dezvoltarea satelor de munte prin diferite activități, dar mai ales prin turism, nu trebuie să afecteze cadrul natural, cultural și mai ales biodiversitatea mediului înconjurător.

Activităţile proiectului au constat în:

  • Activităţi de documentare şi cercetare a habitatelor, florei, faunei, solului, istoriei şi tradiţiilor zonei
  • Realizarea unui sistem de informare ecoturistică de bază, la nivelul zonei Fundata- Moieciu de Sus
  • Activităţi de educare şi conştientizare a copiilor, localnicilor si vizitatorilor privind importanţa conservării peisajului agro-pastoral
  • Derularea unei campanii de advocacy, la nivelul zonei, pentru asigurarea promovării protecţiei peisajului agro-pastoral
  • Intocmirea documentaţiilor pentru certificarea ecoturistică a 10 pensiuni din zona Fundata-Moieciu de Sus
  • Crearea unor pachete ecoturistice integrate
  • Organizarea Festivalului de ecoturism “Fundata-ecoturism la înălţime”
  • Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă membrii celor două comunităţi locale, turiştii români şi străini şi copiii.

Toate acțiunile și activitățile incluse în proiect au pornit de la obiectivele principale ale Centrului de Ecologie Montană: dezvoltarea durabilă a Satului Moieciu de Sus, cunoașterea și valorificarea mediului înconjurător, floră, faună, educarea și informarea localnicilor, elevilor și turiștilor, păstrarea și conservarea biodiversitătii și a peisajului agro-pastoral.

Comments

comments

2 Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*