FOTO. Un altfel de Everest: Base Camp, printre mănăstiri, iaci și avioane

Întreaga lume abundă de peisaje montane care mai de care mai spectaculoase. Cu toate acestea, munții Himalaya sunt unii dintre cei mai memorabili și orice iubitor de munte își dorește să ajungă măcar o dată în viață pe ”acoperișul lumii”.

Freya, o belgiancă pasionată de călătorii montane, a avut ocazia să descopere o lume nouă, pe care o vom afla și noi prin intermediul ei. Aceasta a călătorit în Everest Base Camp din Nepal, unde, conform spuselor ei, a trăit o experiență unică.

„Nu voi uita niciodată acel sentiment de împlinire și euforie la atingerea taberei”, a spus Freya pentru Bored Panda.

„Everest Base Camp” este o tabără alcătuită, la rândul ei, din două tabere de bază, situate pe părți opuse ale Muntelui Everest. Tabăra din partea de Sud (South Base Camp) este în Nepal și se află la o altitudine de 5.364 de metri, iar tabăra din partea de Nord (Base Camp North) este în Tibet, la o înălțime de 5.150 de metri. Aceste locuri de campare au fost construite cu scopul de a adăposti alpiniștii, fie că urcă sau coboară de pe masivii himalayeni. Alpiniștii se pot odihni în tabără pentru mai multe zi sau, mai des, campează pentru a se aclimatiza; pentru reducerea stărilor de rău, apărute din cauza altitudinii. Tabăra din partea de Sud este utilizată atunci când se urcă prin creasta sud-est, iar cea din partea de Nord este folosită când se urcă prin creasta nord-est.

Everest Base Camp este o tabără de neuitat, nu numai datorită priveliștii uimitoare, dar și pentru că aici iubitorii muntelui pot cunoaște o cultură fascinantă și ospitalitatea nepalezilor, din regiunea Solukhumbu. Cea mai bună perioadă pentru a călători în această regiune este din luna martie până în mai și din septembrie până în decembrie, conform site-ului lonelyplanet.com.

Citește și: TOP. 10 lucruri pe care nu le știai despre Everest

Citește și: Cât costă o expediție pe Everest

Citește și: CONCURS. Fă designul unei cabane montane pentru Himalaya și câștigă 3.000

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*