Deși a fost declarat deschis pentru turiști la începutul lunii iulie a acestui an, Refugiul Călțun nu a avut, până zilele trecute, scara și balustrada de acces în refugiu pe hublou. Cele două elemente erau în planul refugiului încă din faza de proiect, iar scopul lor era acela de a facilita accesul în adăpost în condiții de zăpadă abundentă.

În prezent, stratul de zăpadă depus în Munții Făgăraș depășește 70 de cm., iar temperaturile ating minime de până la -10°C. Din fericire, cei ce se aventurează pe creste masivului vor putea să treacă cu bine peste nopțile geroase în noul Refugiu Călțun, chiar dacă viscolul poate bloca, cu omăt, ușile de acces în adăpost. Aceasta pentru că Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a montat, zilele trecute, scara și balustrada de acces în refugiu pe hublou.

„S.P.J.Salvamont Sibiu a efectuat patrulare și activitate de pregătire pentru sezonul de iarnă la refugiul Călțun. S-a montat scara și balustrada de acces în refugiu pe hublou, care poate fi folosită în condiții de zăpadă mare (când reful este îngropat în zăpadă). Rugăm, insistent, accesul pe scară să se facă fără colțari, pentru a preveni găurirea tablei refugiului”, a fost anunțul postat de salvatorii montani pe pagina de Facebook a Serviciului de Salvamont din Sibiu.

caltun 4

 

 

 

 

 

 

 

Cu toate acestea, unii montaniarzi au susținut că cele două elemente de acces ale refugiului „Nautilus” au fost montate tardiv, întrucât au fost nevoiți, în drumețiile recente, să „dezgroape” ușa de intrare din zăpadă ca să poată avea acces în noul adăpost din Făgăraș.

Călțun, între vechi și nou

Adăpostul este situat la altitudinea de 2.160 de metri, în apropierea vârfului Negoiu, pe un platou aflat cu 25 de metri deasupra vechiului refugiu, într-o zonă considerată cu cel mai mare risc de accidente din Munții Făgărașului.

Noul refugiu a fost declarat deschis pentru turiști la începutul luni iulie și poate găzdui 22 de turiști. Refugiul are o suprafață de 36 metri pătrați și este compartimentat în două încăperi, una destinată turiștilor aflați în situații de urgență, iar cealaltă pentru echipa Salvamont.caltun 1

Refugiul a costat în jur de 150.000 de lei şi este realizat, în cea mai mare parte, din lemn stratificat acoperit cu tablă. AICI puteți găsi un video de la construirea adăpostului.

De menționat și că vechiul refugiu a fost casat, deoarece se afla într-o stare avansată de degradare, fiind construit în urmă cu peste 40 de ani de formația Salvamont Sibiu. În locul său va fi amenajată o platformă de aterizare pentru elicopterele de intervenție. Mai multe informații puteți găsi AICI.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*