La 2.025 de metri altitudine, pe versantul prahovean al Munților Bucegi, în căldarea Văii Caraimanului, se găsește o cabană montană care, deși nu mai este, oficial, în circuitul turiștilor, este deschisă vizitatorilor și rămâne o atracție pentru iubitorii de munte.

În primăvara anului 1937, un grup de tineri îndrăgostiți de munte, constituiți în ”Grupul Alpin Brav” (mai târziu, în același an, denumirea se va schimba în ”Clubul Carpatin Român”) a decis construirea unei cabane pe culmea Caraimanului. Adăpostul urma să fie așezat pe o terasă de unde să se poată admira Valea Jepilor și culmile Munților Baiului, iar locul acesta era Șaua Mică a Caraimanului.

Numai că pe această terasă sălășluiau, din 1924, temeliile și câteva bârne dintr-o fostă casă aparținând Eforiei Administrației Civile, ridicată în 1907. Astfel că fondatorul și președintele ”Grupului Alpin Brav”, Dumitru Gherassy, a vorbit cu proprietarii terenului și a obținut concesionarea lui pentru 90 de ani, iar lucrările au pornit degrabă.

Antreprenorul Petre Pașcu, care a realizat numeroase amenajări turistice în Bucegi și Piatra Craiului, a fost însărcinat cu executarea lucrărilor, iar proiectul cabanei a aparținut arhitecților Gabriela Stork și Stelian Ganescu.

Sacrificii și cheltuieli mari

Cabana Caraiman, numită, până în 1947, Cabana Brav, s-a înălțat cu sacrificii și cheltuieli foarte mari. Pe de o parte, transportul materialelor de construcție a fost dificil, în lipsa drumurilor amenajate. Acestea au fost cărate anevois și pe bucățele, folosindu-se funicularul Fabricii de Hârtie din Bușteni, cai și cărute. Pe de altă parte, ”Clubul Carpatin Român” s-a confruntat cu lipsa muncitori, care fugeau din calea climatului alpin.

O altă lipsă a fost cea a fondurilor, astfel că membrii CCR au organizat serate dansante și s-au străduit, prin diverse metode, să obțină finanțare din partea Oficiului Național de Turism (ONT). Pentru a obține sprijin financiar din partea ONT, aceștia l-au invitat pe directorului Oficiului, Sergiu Dumitru, la o masă copioasă la restaurantul „Modern”, unde acesta s-a angajat să ofere o sumă modestă, dar necesară pentru construirea adăpostului de pe Caraiman.

În toamna anului 1937, cabana era aproape gata și se dorea ca inaugurarea să nu fie mai târziu de Anul Nou. Numai că problema banilor a apărut din nou – CCR nu mai avea finanțe să plătească sătenii cu cai și căruțe pentru a căra cele trebuincioase, iar funicularul de la Bușteni nu mai funcționa.

Așa că 20 de membrii ai asocieției, băieți și fete, au cărat, în rucsace, pături și diferite obiecte de mobilier, lenjerie și menaj. Cu aceste obiecte, obținute din donații, tinerii au pornit, în zilele lui octombrie, pe vreme de burniță, negură și vânt, să urce cu cele necesare pentru interiorului cabanei. Eforturile au dat roade: la trecerea dintre anii 1937 și 1938, membrii ”Clubul Carpatin Român” sărbătoreau inaugurarea cabanei de pe Șaua Mică a Caraimanului.

Spre deosebire de alte cabane, construite în aceeași perioadă în Carpații Meridionali, Cabana Caraiman a rezistat destul de bine intemperiilor, cu excepția acoperișul, care a fost luat de vânt în 1938, 1947 și 1959.

În perioada 2005-2006, cabana a fost renovată.

Casa de vacanță a unui britanic

Astăzi, Cabana Caraiman nu mai este, oficial, în circuitul turistic, deoarece a devenit proprietatea unui cetățean britanic, care o folosește, de două ori pe an, drept casă de vacanță. Cu toate acestea, drumeții pot fi cazați, potrivit turistmania.ro. Actualii cabanieri sunt, de fapt, administratorii „casei de vacanță”, iar salariul acestora provine exlusiv din sumele de cazare plătite de turiști.

Mai jos regăsiți câteva fotografii ale Cabanei Caraiman:

Cabana Caraiman, 1974.
Cabana Caraiman, 1974. Foto: O. Cahane
6 articol(e) « de 6 »

 

   Citește și: Istoria de 100 de ani a Cabanei Dochia. Adăpost pentru soldați și campionat de șah

 

   Citește și: TEXT-ATLAS din 1904. Ce învățau copiii despre munte în urmă cu 110 ani

 

   Citește și: Muntele Gugu: Fenomene mistice și legende din vremea dacilor

 

Comments

comments

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*