Cine își imaginează că Everestul e un colț de rai, curat ca lacrima, se înșeală amarnic. Însă cea mai înaltă groapă de gunoi din lume mai are o șansă.

Toți alpiniștii și membrii echipelor de suport care vor urca pe Everest vor trebui să coboare la bază cu cel puțin 8 kg de gunoi, fără a lua în considerare buteliile cu oxigen și deșeurile umane. Noua regulă va intra în vigoare din aprilie și se va aplica celor care vor urca mai sus de tabăra de bază Everest, aflată la 5.300 metri.

Alpiniștii sunt, deja, obligați de autoritățile locale să strângă tot gunoiul personal din timpul expediției. În caz contrar, aceștia riscă o amendă de 4.000 de dolari, conform BBC.

Încercări de ecologizare, în trecut

În trecut, au existat mai multe tentative de ecologizare a celui mai înalt munte din lume. De exemplu, în 2010, o echipă de șerpași nepalezi a ucrat pe Everest, până aproape de vârf, pentru a curăța pantele și a recupera cadavrele a doi alpiniști decedați în timpul unei expediții.

Autoritățile locale și organizațiile ecologiste nu cunosc, cu exactitate, cantitatea de deșeuri de pe pantele Everestului, însă alpiniștii spun că muntele este cu atât mai plin de deșeuri, cu cât altitudinea este mai ridicată.

Citește și: Doi alpiniști români, nominalizați, în premieră, la Pioletul de Aur

Citește și: Proiecții de imagini din munți, prezentate de alpiniști, la Cluj

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*