Cățărarea este o activitate care atrage din ce în ce mai mulți practicanți, iar o mare partie dintre cei care sunt abia la început de drum, aleg să se cațere, mai întâi în sala de escaladă. Cățărarea este considerată, frecvent, un sport extrem, desi doar o parte dintre disciplinele cățărării poate fi catalogate ca extreme.

Escalada este un sport care s-a desprins recent din alpinismul clasic, datorită echipamentului de siguranță din ce în ce mai performant și ca metodă de antrenament pentru perioadele în care vremea nu permitea cățărare pe stâncă. S-a impus ca sport practicabil de către orice persoană cu aptitudini sportive obișnuite, dornică să își cunoască limitele și să le depășeacă. Cu toate acestea, cățărarea are reputația unui sport extrem.

Care cățărare este extremă? Nu sunt foarte ușor de delimitat criteriile care pot desemna extremul în cățărare, dar în mod cert escalada indoor nu este printre ele. Cel mai probabil, aspectul extrem pe care l-a căpătat escalada sportivă în timp vine din trăirile intense pe care le poate avea un cățărător aflat în situația unei căderi iminente sau într-un pasaj solicitant, acestea fiind puse, de obicei, pe seama adrenalinei (hormonul responsabil de declanșarea reacțiilor cu scopul supraviețuirii). În escaladă, însă, se mai pot elibera și alți hormoni, cum ar fi dopamina și endorfinele, ca efect al plăcerii mișcării și a bucuriei trăite prin cățărarea unui traseu deosebit.

Disciplinele extreme din cățărare implica, însă, riscuri serioase, pe care un practicant trebuie să și le asume dacă dorește să practice acest tip de activitate. Alpinismul extrem, cățărarea pe gheață în condiții alpine, cățărarea solo integral, cățărarea outdoor pe trasee alpine neamenajate sau foarte puțin amenajate, fără a face o listă completă a activităților ce pot fi numite extreme, sunt discipline ale cățărării în care riscul unor accidentări grave sau chiar al morții este mare, iar cățărătorul trebuie să se confrunte și cu diferite variabile cum ar fi calitatea stâncii (friabilitate, umiditate, etc) și vremea.

Escalada, în special cea practicată în sală, nu implică riscuri, atât timp cât cunoști manevrele de siguranță și tratezi, cu mare atenție, modul în care folosești echipamentul de siguranță.

Deși are această reputație de a fi un sport extrem, totuși, escalada nu poate intra cu adevărat în această categorie, pentru că traseele sunt amenajate în așa fel încât să nu existe niciun risc obiectiv. În ultimii ani, echipamentul de siguranță folosit în escaladă a devenit și mai performant, astfel singurele erori care ar putea interveni sunt dintr-o cunoaștere superficială a manevrelor de siguranță și a instrucțiunilor de folosire a echipamentului specific sau din neatenția manevrării acestuia.

Riscurile subiective pot parea, în această situație, de-a dreptul amenințătoare în escaladă. Practicanții pot avea o puternică impresie că fac ceva extrem, pe fondul înălțimii, al dificultății cu care se adaptează la un mediu deosebit de variabil, dar și pe fondul permanentei posibilități de a cădea, confruntarea cu limitele fiind trăită intens. Toate acestea sunt lucruri deosebit de serioase, dar nu sunt o amenințare la integritatea fizică sau la viața persoanei practicante.

Escalada este un sport prin care poți să fii într- o formă fizică echilibrată, puternică și care poate aduce satisfactii deosebite. Poate să fie și foarte distractivă și practicând-o vei trăi, cu siguranță, emoții ‘’extreme’’, dar fiind în siguranță. Marea provocare pe care o aduce este aceea de a te pune la încercare într-un mediu cu care nu ești obișnuit, pentru a afla cum reacționezi, ce te ajută și ce nu, care sunt limitele personale cu care te întâlnești acolo.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*