Acum considerat apanajul iubitorilor de munte, dar și al celor de călătorii fără stresul cazării, cortul a parcurs un drum lung în evoluția sa. Inițial, cortul a fost folosit ca locuință și ca o formă de apărare a ființelor umane de pericolele naturii. În prezent, acesta servește funcției opuse: ne scoate din cotidianul vieții și ne permite să experimentăm plăcerea de a petrece în natură momente fascinante.

Cortul este un instrument fundamental pentru camping si drumeții, fiind utilizat în întreaga lume pentru recreere și adăpostire temporară. Inițial, corturile au servit drept case, dar pe parcursul sedentarizării populației, această locuință mobilă a devenit simbolul armatelor în mișcare și populațiilor nomade.

Design-ul cortului modern este încă destul de similar cu cel al cortul original și, într-o încercare de a-l defini, cortul ar presupune o bucată de țesătură drapată peste niște stâlpi. Cu toate acestea, materialele de fabricație s-au schimbat dramatic în ultimele decenii, noile caracteristici și materiale îmbunătățind considerabil funcțiile sale de bază.

În prezent, există foarte multe tipuri de corturi. Există, în principal, corturi de expediție, care au o impermeabilitate impecabilă și o mare rezistență la vânt. Există și corturi pentru drumeție, ideale pentru camparea în creierul munților, cu o foarte bună impermeabilitate, cu o mare rezistență la vânt, cântăresc între 2 și 5 kg și se găsesc într-o mare varietate de modele, precum aceste corturi de drumetie.

Există și corturi de familie și, evident, o categorie aparte de corturi, din ce în ce mai preferate de iubitorii de natură: astfel de corturi ultrausoare, care au caracteristici similare corturilor de drumeție, o rezistență foarte bună la condițiile meteo și cântăresc mai puțin decât o sticlă mare cu apă, precum aceste corturi.

Însă nu a fost mereu așa…

 „Vremuri mai simple”

Deși nu putem ști cu exactitate când a apărut cortul, ne putem imagina că omul preistoric a căutat întotdeauna să se adăpostează de intemperii și de pericolele naturii. Cele mai vechi informații despre construcția și structura cortului le avem din perioada preistorică. Astfel, potrivit arheologilor, primul cort a fost datat cu carbon în jurul anului 40.000 î.H., în Rusia de astăzi, și era construit din piei de mamut.

Deși era spațios și adăpostea oamenii acelor timpuri de intemperiile vremii și ale naturii, cortul din piei de mamut a devenit nepractic în timp – fiind foarte greu și voluminos, nu putea fi transportat.

Stilul de viață nomad a impus o „locuință mobilă” mai mică, cunoscută în istorie ca tipi/tepee/teepee sau iurtă, adică un cort făcut din piei de animale mai mici și mai ușor de capturat, prinse în jurul unor bare din lemn dispuse circular. Acest tip de cort a supraviețuit de-a lungul timpului suferind doar mici modificări; în principal, toate corturile timpurii au fost construite din piei de animale, cânepă sau orice alte materiale ușor de manevrat, suporturi de lemn, frânghii și pari din lemn.

Sedentarizarea populațiilor

Sedentarizarea populațiilor a făcut ca aceste corturile să fie utilizate cu precădere de armate și oamenii călători. Deloc surprinzător, pentru a putea face față necesităților grupurilor mobile, cortul a beneficiat de câteva inovații. Armate pot fi considerate cele care au adus cel mai multe modificări, întrucât au experimentat mai multe materiale în construcția cortului, scopul principal fiind acela de a descoperi „combinația ideală” între un material impermeabil, rezistent, ieftin și ușor de împachetat/despachetat.

De precizat că soldații romani foloseau corturile frecvent si e posibil să fi răspândit unele inovații de „design” în spațiul european – corturile spațioase, construite din piei de vițel și folosite ca spațiu de întâlnire pentru discutarea chestiunilor de război. Comandantul Pliniu cel Bătrân a scris despre utilizarea pieilor de vițel și, totodată, a introdus expresia discuțiilor „sub pellibus” (sub piei/blănuri).

Mult mai târziu, primii soldați americani au folosit corturi similare, iar datele istorice menționează că acestea erau realizate din cânepă, iar armatele foloseau diverse tactici pentru a le camfla. Revoluția industrială a făcut ca pielea să fie înlocuită cu pânze grele și țesături ceruite. Însă aceste corturi erau grele (deci dificil de carat) și cu cât erau mai folosite, cu atât miroseau tot mai urât.

Revoluția cortului

În ceea ce privește materialele din care este fabricat cortului, evoluția lor a fost destul de statică până în secolul XX. Primele modificări majore aduse de producători au fost bețele, care nu mai erau fabricate din lemn, ci din oțel, aluminiu și, mai târziu, fibră de sticlă. Mai apoi, în anii ’70, compania DuPont iese pe piață cu o țesătură fabricată în 1935 – nailonul – schimbând din temelii confortul de a dormi la cort. Acesta a fost un salt semnificativ, întrucât corturile deveneau ușoare și promiteau să reziste cât mai mult timp.

Tot în acest secol putem vorbi despre design, atât în ceea ce privește culorile, forma cortului, cât și numărul de persoane care pot fi adăpostite. Împachetarea e mai simplă (a se vedea corturile pop-up) și sunt tot mai ușoare. Astăzi vorbim despre coloana de apă, material și sezonul în care folosim cortul.

Montaniarzii care  visează la un cort perfect au destul de multe șanse să găsească pe piață ceea ce își doresc.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*