Dacă ești unul dintre montaniarzii care nu ține cont de frigul de afară atunci când alege să-și petreacă timpul liber la altitudine, te confrunți cu câteva riscuri pe care nu ar trebui să le neglijezi.

Evident, degerăturile sunt unul dintre ele.

Ce sunt degerăturile și cum apar

Degerăturile reprezintă deteriorarea țesutului prin expunerea la temperaturi foarte scăzute. Atunci când pielea este expusă acestor temperaturi pentru o anumită perioadă de timp, sângele din zona afectată se „mută” pentru a proteja organele vitale. Atunci apar, de altfel, și primele semne ale degerăturilor.

Cum recunoști degerăturile

Degerăturile nu apar deodată, astfel încât tu să spui „aoleu, uite, am degerat!”, „când?”, „cred că acum 5 minute”. Degerăturile apar treptat, iar primele semne sunt mai dificil de observat, astfel încât riști să le ignori sau, pur și simplu, să nu-ți dai seama că există.

Însă noi te sfătuim să fii foarte atent la:

1. Cum te simți

În zona afectată de potențialele degerături vei avea senzația de amorțeală, dar poți simți și dureri sau zvâcniri.

2. Cum arată zona

Va deveni palidă, mai tare decât alte zone ale corpului și pot apărea bătăturile.

3. Ce senzație îți oferă dacă o expui la căldură

La temperaturi mai ridicate, zona afectată se înroșește și doare.

Citește și: De ce te accidentezi pe pârtie. Cele mai întâlnite cauze

Care sunt cele mai expuse zone ale corpului

În mod previzibil, cele mai expuse zone la degerături sunt nasul și degetele de la mâini și de la picioare.

Cum previi degerăturile

Cea mai simplă și eficientă metodă prin care poți să previi apariția degerăturilor este cea de a purta echipamentul corespunzător. Și avem și doupă exemple: cu acești de bocanci de munte și cu aceste șosete de iarnă, riscurile sunt aproape nule, în special în munții din România, cu altitudini destul de scăzute.

Cum le tratezi

În primul rând, trebuie să știi că, dacă nu le tratezi, pe lângă disconfortul teribil pe care îl simți după ce și-au făcut apariția, degerăturile afectează tendoanele, nervii și oasele și pot provoca daune musculare permanente. Pot afecta iremediabil și vasele de sânge.

Așa că, atunci când simți că ai putea suferi de degerături, fă următoarele lucruri:

1. „Refugiază-te” la căldură. Dacă ești pe traseu, oprește-te, instalează repede cortul și fă un foc, pentru a încălzi zona afectată.

2. Dacă zona afectată s-a înnegrit sau este plină de bășici, învelește-o în tifon steril și sună repede la Salvamont pentru a primi ajutor și pentru a fi transportat de urgență la spital.

3. Dacă, însă, zona nu s-a înnegrit, încălzește-o cu apă caldă (atenție, NU cu apă fierbinte!) sau învelește-o cu haine încălzite la foc (sau pe o sobă/un calorifer), timp de o jumătate de oră, până când nu mai simți nciiun disconfort.

4. Învelește, totuși, zona într-un tifon steril, chiar dacă ai evenit la confortul termic pe care ți-l doreai. Dacă degetele au fost cele afectate, invelește-le separat.

Citește și: Ce-ți iei cu tine de mâncare pe munte

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*