Multă lume iubesște muntele, însă nu toți îl iubesc la fel. De asemenea, muntele este pentru toată lumea și… nu prea. Însă depinde la ce ne referim când spunem „merg la/pe munte” și ce ambiții avem.

Și pentru c-am întâlnit oameni din toate cele cinci tipuri de iubitori de munte care și-au exprimat dragostea pentru munte și pentru natură, ne-am gândit să scriem câteva rânduri despre asta, de dragul științei.

Acestea sunt cele cinci tipuri de iubitori de munte pe care îi cunoaștem:

1.Iubitorii de hiking de relaxare

Pentru multe persoane, drumețiile extenuante nu au nici o legătură cu relaxarea, iar astfel de persoane nu pornesc în drumeție pentru a face sport, ci pentru a se relaxa. Le place să stea la aer cuat, să admire priveliștea montană și să se bucure de liniște, după o săptămână agitată în orașele în care locuiesc.

Sunt oamenii care, atunci când își planifică din timp concediul, caută pe internet o astfel de vacanta in Romania, iar când au un weekend liber și vor să se bucure de munte, caută o astfel de cazare în Poiana Brașov sau în oricare altă stațiune apropiată de orașele de deal sau de câmpie în care locuiesc.

Îmbracă un minimum de echipament de munte necesar pentru o tură scurtă și, dacă vremea le permite, pornesc într-o drumeție lejeră de câteva ore, pe un traseu marcat și antropizat.

2. Pasionații de trasee

Sunt acei iubitori de munte care merg la munte ca să urce pe munte. Au o condiție fizică bună, au investit ceva mai mult în echipamentul de munte și se pricep să-și planifice drumețiile în funcție de capacitățile lor și de timpul pe care îl au la dispoziție.

Iar aceștia preferă:

  • Drumeții de o zi. Pleacă dimineața și se întorc seara. Obosiți, dar mândri de ei.
  • Drumețiile de mai multe zile, cu sosire în punctul de plecare. Sunt drumețiile pe care le fac atunci când merg cu mașina până la punctul de plecare și trebuie să se întoarcă de unde au plecat.
  • Drumețiile de mai multe zile, cu sosire în alt punct decât cel de plecare. Aici trebuie un plus de atenție la planificare, deoarece sunt dependenți de mijloacele de transport în comun.
  • Drumețiile „ultra-ușoare”. Sunt drumețiile „de viteză”, în care parcurg distanțe mari într-un timp scurt. Mulți alergători montani practică, din când în când, astfel de drumeții.

3. Iubitorii de drumeții cu gașca de prieteni

Sunt acele persoane car eiubesc muntele, însă dragostea lor pentru natură e mână-n mână cu dorința de a petrece timp liber alături de prieteni.

Ei nu merg neapărat la munte pentru munte, deși iubesc natura, ci pentru a petrece timpul alături de oamenii cu care se înțeleg foarte bine.

Și nu ne referim la grataragii.

O categorie asemănătoare e și cea a amatorilor de drumeții „amoroase”. Sunt drumețiile în care pleacă alături de persoana iubită, dar nu neapărat pentru furmusețea traseului, cât pentru a se bucura de prezența persoanei iubite. De cele mai multe ori, drumeții din această categorie nu se avântă pe trasee dificile, ci aleg cel mai simplu traseu pentru a ajunge la cabană.

4. Alpiniștii

Alpiniștii se deosebesc foarte mult de iubitorii de munte mai sus amintiți, nu doar prin dificultatea traseelor pe care le aleg, ci și prin cunoștințele tehnice pe care le au și prin calitatea echipamentelor pe care le poartă. Care, de multe ori, costă pe măsură.

5. Iubitorii de munte care caută izolarea

Există iubitori de munte care se duc pe munte pentru a fi singuri sau, pur și simplu, pentru a petrece câteva zile sau chiar săptămâni departe de civilizație, uneori, cu prietenii cei mai buni, alteori, singuri. Au învățat să se descurce în orice situație, știu să-și procure hrana, știu să facă un foc, să-și încropească un adăpost în caz de nevoie și, în general, sunt pregătiți pentru orice.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*