Ceahlăul, muntele sfânt. Cum vedea un preot turismul montan, în 1934

La începutul secolului XX, numărul drumeţilor care străbăteau valea Bistriţei pe timp de vară, numai pentru a cunoaşte şi a admira farmecul acestei regiuni, nu depășea 30 de familii. La Durău nu se putea ajunge decât pe jos sau călare, pentru că drumul era mâncat de ape, iar podețele adesea inutilizabile.

„La drept vorbind, cu atâţia ani în urmă, un drum pe Ceahlău se şi făcea în condiţii foarte anevoioase. De hotel nici nu se pomenea prin apropiere, iar în Durău era greu de găzduit, deoarece chiliile sărăcăcioase ale călugărilor nu-ţi puteau oferi nimic din ceea ce caută o viaţă mai pretenţioasă”, scria, la 1934, preotul C. Mătasă, într-un articol din revista Boabe de Grâu.

La acea vreme, drumul din Piatra Neamț la Răpciune (50 de kilometri) se făcea în 7-8 ore, cu trăsura, „sdruncinat ca vai de lume şi buimăcit de nesfârşitul cor al zurgălăilor”, iar cei ce doreau să rămână peste noapte erau nevoiți „să o ia pe la casele mai curăţele din sat cu rugămintea de a fii găzduit”.

30 de ani mai târziu, drumul de la Piatra la Răpciune se facea în cel mult două ore, cu automobilul. Mai mult, între timp, se construise un restaurant și un hotel, iar la Durău se găsea „o găzduire bunișoară”.

Prin articolul său, preotul C. Mătasă încerca să explice modul în care a evoluat „infrastructura” din Ceahlau și de ce turiștii ar trebui să viziteze „muntele sfânt”.

Manifest pentru vizitarea Ceahlăului

„Nu e vorbă, că sunt încă mulţi Români, oameni de frunte în ţară, cari cunosc mai bine Alpii şi lacurile italiene decât Delta Dunării sau frumoşii noştri munţi”.

Preotul susținea că Ceahlaul va deveni unul din cele mai interesante puncte de atracţie pentru toţi iubitorii de natură, „dacă accesul lui va fi mai înlesnit, lucru care se va face, negreşit”.

„Avem în ţară locuri şi privelişti care pot sta alături cu cele din străinătate, ceea ce însă ne lipseşte nouă – deocamdată – spre a face din cele mai multe regiuni un adevărate numai raiu, lipsa unei mai bune gospodării, lipsa confortului. Totuş, nu e greu de văzut că mulţimea vizitatorilor, cari sporesc de pe an ‘pe an, i-a silit în unele părţi pe localnici să facă el înşişi îmbunătăţirile cuvenite, băgând deseamă că drumeţii numeroşi aduc venituri însemnate locuitorilor, pe unde poposesc”, mai scria C. Mătasă.

Totodată, preotul aduce și câteva argumente pentru care Ceahlăul merită să devină o destinație importantă pentru România.

„Acest munte te chiamă, te atrage dela depărtări de sute de kilometri, de jur-imprejur: din inima Transilvaniei, depe munţii Vrancei, de pe dealurile Iaşului, ca şi de pe culmile Călimanilor, şi în chemarea lui este atâta vrajă şi ademenire, că până şi cele mai slăbănoage picioare capătă aripi şi însufleţire de drum. Atâta farmec şi măreție îţi împărtăşeşte acest munte, încât aş putea spune că cine nu l-a urcat – pe un timp frumos – nu ştie ce înţeles cuprinde cuvântul sublim.

Ajuns sus pe creştet vei trăi, cât vei sta acolo, o viaţă nouă, smuls din grijile mărunte ce ne macină, traiul pe meleagurile în care muncim. Acolo, pe marile înălţimi ale muntelui, pare că însăşi firea ţi se transformă, şi ea tinde să păşească mai sus pe scara unor preocupări mai senine, mai pline de omenie şi de duioşie”, notează Mătasă, în articolul apărut în revista Boabe de Grâu cu nr. 4, anul 1934.

De asemenea, autorul articolului detaliază și priveliștea de care se pot bucura drumeții și amintește de traseele, adăposturile și legendele muntelui (în care Ceahlăul este denumit „muntele sfânt”).

„Astfel, atât pentru ceea ce reprezintă acest munte în legătură cu viața din trecut a neamului nostru, la ale cărei începuturi i-a stat de martor, ca și prin priveliștea largă și atât de încântătoare pe care o desfășoară cu un decor de fantastică măreție, bătrânul rege al Carpaților Orientali desfată sufletul și chiamă ca o poveste fermecată. E nu numai o plăcere aleasă, dar și o datorie ca acest minunat munte să fie cunoscut și cercetat de noi Românii”, conchide Mătasă.

Întregul articol poate fi citit mai jos: