Consiliului Judeţean Neamţ a decis construirea unei baze Salvamont şi amenajarea, în apropiere, a unui heliport pentru elicopterele SMURD.

Vicepreşedintele CJ Neamţ, Dan Manoliu, a anunțat, săptămâna trecută, planul de infrastructură pentru Parcul Naţional Ceahlău. Potrivit acestuia, la circa 50 de metri distanţă de cabana Dochia, spre traseul Jgheabul cu Hotare, se va ridica un punct Salvamont, care va avea și heliport, pentru gestionarea cazurilor de urgenţă de pe vârful masivului.

”Va fi o cabană din lemn, fără etaj, pe un pat de piatră, fără să fie nevoie să săpăm în munte pentru fundaţie. În noua bază vor fi dispeceratul, un punct medical, două dormitoare pentru echipele de intervenţie, o magazie şi un grup sanitar. Baza în care funcţionăm acum are probleme mari de structură: plouă prin acoperiş, când bate vântul dinspre sud temperatura interioară nu trece de 8 grade. Asta e… clădirea este veche, construită în regim de voluntariat”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ, potrivit ziarului Adevărul.

Dan Manoliu a precizat că investiția ar urma să ia de la bugetul CJ până în 500.000 de lei noi, întrucât construcția va fi din lemn, fără fundație. Mai mult, vicepreședintele CJ Neamț a spus că lucrarea s-ar putea face destul de repede și că ridicarea complexul este mai mult decât necesară, fiindcă ”ar scurta la jumătate timpul de intervenție în cazuri cu victime, în zona jumătății superioare a muntelui”.

”Trebuie să le creem facilități acestor oameni. După părerea mea, acești oameni sunt niște eroi. Eu m-am convins că sunt profesioniști, muncesc cu dedicație și o fac cu pasiune. Este normal ca noi să le asigurăm măcar niște condiții”, a adăugat Dan Manoliu, conform Mesagerul de Neamț.

Dacă investiţia se va materializa, ar fi prima astfel de amenajare din Carpaţii Orientali.

 

Citește și: Accident la schi, în Ceahlău: 112 NU a anunțat Salvamontul

Citește și: Piatra Dracului din Ceahlău: un pariu între diavol și Dumnezeu

Citește și: Istoria de 100 de ani a Cabanei Dochia. Adăpost pentru soldați și campionat de șah

Comments

comments

One Response

  1. Nelu Simion

    E vorba de spalare de bani, nu de altceva. Cabana Dochia a fost modernizata anul trecut, iar materialele au fost carate cu elicoptierul. Deci daca mastodontul a putut ateriza, poate ateriza si elicoptierul SMURD.
    Daca o structura cu fundatie si piatra s-a deteriorat (sau a fost lasata intetionat sa se deterioreze) o cladire ridicata pe pat de piatra va rezista ?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*