Ce și-ar fi dorit montaniarzii să știe în prima lor drumeție pe munte

Nimeni nu se naște învățat, iar fiecare dintre noi a fost, la un moment dat (sau încă este!) începător în drumeții montane.

Există și oameni care cochetează cu ideea de a merge, pentru prima oară sau după foarte mult timp, pe un traseu de munte și-și fac curaj citind articole pe net și discutând cu prietenii.

Pentru aceștia din urmă, dar și pentru a ne hrăni din propriile nostalgii, am recurs la bunul nostru obicei și am întrebat câțiva prieteni montaniarzi (cu experiență, am spune noi) care sunt lucrurile pe care și-ar fi dorit să le știe în primele lor drumeții pe munte.

Și-am aflat următoarele:

Andrei (autorul articolului): Rucsacul de munte e sfânt

Asta e de la mine. Când am mers pentru prima oară pe munte, în urmă cu mulți ani, am băgat tot ce-am crezut eu că am nevoie într-un rucsac pescăresc, care nu era altceva decât o desagă imensă cu bretele. Nu știu ce-am avut în minte când am cumpărat așa ceva, însă pe traseu am simțit că clachez psihic la fiecare 200 de metri. Spatele mă durea îngrozitor, umerii, nici nu mai zis, iar toate lucrurile mele stăteau în desaga aia fără nicio noimă. Centrarea greutății? Imposibilă. Când am ajuns la destinație, am putut spune că drumeția, la urcare, a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut, din punct de vedere fizic, în viața mea. Acum, astfel de rucsacuri de munte sunt prezentul și viitorul nostru.

Maria: Am luat cu mine mult mai multe lucruri decât am avut nevoie

„În primele mele drumeții, am luat la mine mult mai multe lucruri decât am avut nevoie cu adevărat. Am cărat o umbrelă, pentru că nu aveam o jachetă ușoară impermeabilă, am cărat tot feluld e obiecte de care credeam că mă voi folosi, cutiuță de farduri, sticlă de parfum, plus tot felul de haine, groase și subțiri, pentru eventualitate în care… etc. Nici nu mai știu ce luam cu mine, dar căram de-mi ieșeau ochii din cap și, evident, oboseam mai repede, îmi pierea cheful de drumeție, deveneam mofturoasă. Nu faceți ca mine. Dacă aveți dubii și nu știți ce să luați cu voi, discutați cu oameni mai umblați pe munte decât voi”

Citește și: Cele 6 tipuri de drumeții pe care le cunoaștem

Luca: Căram foarte multă mâncare, dar nu din aia care trebuie

„În primele dăți în care am mers pe munte, am luat cu mine fix ce n-aș lua acum, adică tot felul de alimente perisabile, mezeluri care se sleiau după două zile, unt care se topea în pungă etc. Ideea e că alegeam atât de prost alimentele, încât nu reușeam să le mănânc decât în prima zi și, poate, în prima parte a celei de-a doua zile, după care trebuia să caut mâncare în altă parte, pe la cabane sau să cobor prin sate ca să-mi fac iarăși plinul”

Ioana: Nu calculam cu responsabilitate nevoia reală de apă

„Poate din dorința de a nu căra prea mult, poate din inconștiență, poate ambele, în primele mele ture pe munte am pățit-o mereu cu apa, în sensul că rămâneam fără ea. Beam mai multă apă decât de obicei, din cauza efortului, iar după 3-4 ore mă trezeam cu sticlele goale și nu întotdeauna aveam unde să le umplu. Îmi amintesc că am suferit de cel puțin trei ori cu chestia asta”

Citește și: Mituri despre altitudine. Ce contează, de fapt, când te afli printre nori

Comments

comments