După cum probabil v-ați obișnuit deja, avem bizarul obicei de a afla care este părerea prietenilor, amicilor  și cunoștințelor noastre care iubesc muntele despre câteva lucruri importante pentru montaniarzi.

Știm câtă nevoie de sfaturi am avut noi, în urmă cu mulți ani (și încă avem, oho!), și vrem să ușurăm „munca” celor care abia acum fac primii pași pe cărările de munte.

De data asta, i-am întrebat: ce sfat i-ai da unui om care vrea să plece pe munte acum, când iarna arată, în sfârșit, ca o iarnă normală?

Dintre răspunsurile similare, am ales doar unul dintre ele. Iar ei au răspuns așa:

Ioan: Îmbracă-te adecvat

„Faza cu echipamentul nu e de glumă. Faza cu echipamentul e că este esențial. Vara te îmbraci cu ce vrei tu, în cel mai rău caz răcești cobză pe munte, dar cam atât. Iarna e mult mai nasol, pentru că temperaturile scad sub zero grade în timpul nopții și chiar și ziua, iar riscul de hipotermie este mare. Și nu știud acă știe lumea, dar hipotermia poate ucide. Eu recomand trei rânduri de haine. First layer-ul scoate umezeala în exterior și menține pielea uscată, stratul intermediar reia umiditatea asta și o trece mai departe, dar mai și menține căldura corpului în interior, deci are dublu rol, iar stratul exterior e jacheta de munte, care trebuie să fie impermeabilă. Ah, never-ever haine din bumbac, dar ai mai scris tu despre asta. Mă rog, asta așa, pe scurt.”

Doru: Alege un traseu corect

„O mare problemă e traseul pe care alegi să-l faci. Să dau un exemplu. Știu pe cineva, un amator, care, în buricul iernii, s-a gândit el s-o ia pe Jepi. Ideea e c-a ajuns să sune la Salvamont. E un exemplu de incapacitate de a raționa. Omul a crezut că poate mai mult decât putea, de fapt. Sfatul meu este: alege trasee care corespund nivelului tău real de experiență, iar iarna recomand trasee ușoare. Iar dacă un traseu e de 4-5 ore, ia-ți marjă de timp de 7. Asta înseamnă un traseu corect”.

Ioana: Urmărește prognoza meteo

„Sfatul meu e să urmărească prognoza meteo. Dincolo de echipamentul OK, de mânchare și alte cele, că bănuiesc că știe toată lumea că nu te duci pe munte îmbrăcat oricum, sfatul meu ține de vreme. Să se uite la prognoză, dar nu doar în dimineața plecării, ci și cu două-trei zile înainte. Și s-ar putea, oricum, să nu fie de ajuns, că vremea-i schimbătoare la munte. Adică, din ce am observat eu, dacă zice că nu ninge, s-ar putea să ningă, iar dacă zice că ninge, sigur ninge”.

Cristina: Papă bine și nu pleca singur

„E mișto singurătatea pe munte, dar e mai mișto iarna în doi. Pentru că iarna e ceva mai periculos. Și tot iarna ai nevoie de mai multă mâncare, pentru că arzi mai multe calorii. Deci ia cu tine haleală suficientă și un partener mișto de calatorie, ca să fie treaba bună”.

Citește și: TOPUL celor mai frecvente greșeli pe care le fac, iarna, montaniarzii fără experiență

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*