Pentru montaniarzi, nimic nu e mai plăcut ca escapadele pe munte, departe de agitația lumii de zi cu zi. Din nefericire, plăcerea confortului a acaparat și aventura în natură, astfel că firmele de mobilă, electrocasnice, electronice și accesorii au inventat tot felul de ustensile inutile, care să transforme campingul în experiențe accesibile până și celor mai pretențioși oameni.

Trăim într-o lume care ne ține conectați la evoluțiile tehnologice în majoritatea timpului, așa că, atunci când mergem pe creste, ne-am dori liniște și vieți mai simple. Însă producătorii de mobilă, electrocasnice, electronice și accesorii s-au gândit că unii ar vrea să trăiască experiența campingul cât se poate de confortabil și, în acest sens, au creat tot felul de obiecte pe cât de nefolositoare, pe atât de uimitoare. Mai mult, unele sunt atât de scumpe, încât ne-am putea întreba cum de ar cumpăra cineva așa ceva.

Iată câteva dintre „instrumentale” create special pentru camping și de care chiar nu avem nevoie, pentru că, dacă am avea, atunci nu ne-am mai putea numi pasionați de ieșitul în natură:

Aragaz cu lemne pentru camping BioLite

„Fără electricitate, viața pe creste devine chinuitoare”. N-am auzit niciun iubitor de munte să spună așa ceva. În orice caz, acest aragaz este destinat încărcării gadgeturilor pe care le luăm cu noi pe munte (telefoanelor, camerelor foto, tabletelor), prin transformarea căldurii în energie electrică. Preț: 129.95 $

Foto: Amazon

Foto: Amazon

Hârtie solară

Două panouri solare subțiri ca foaia de hârtie, cu aceeași destinație ca aragazul de mai sus. Încarcă un telefon în aproximativ 2 ore și jumătate, conform Mashable. Preț: 160 $

Foto: Kickstarter

Foto: Kickstarter

Briceagul gigant

Ceva de reparat pe munte? Nevoie de o manechiură? Briceagul de mai jos se va descurca în toate situații. Producătorul, Wenger, spune că acest briceag „a fost proiectat pentru a se potrivi perfect conturului mâinii”. Bănuim că și despre costul briceagului ar spune același lucru. Preț: 2.149,95 $

Foto: wordlesstech.com

Foto: wordlesstech.com

Sac pentru spălat rufele și sac pentru duș

Un fel de mașină de spălat portabilă, pentru aventurieri, în care încape doar un tricou. Amazon precizează că se vinde foarte des împreună cu un sac pentru duș, în care se pun 10 litri de apă, apoi se agață sacul de o creangă și posesorul se poate spăla în voie. Preț pentru sacul de spălat rufe: 49.95 $. Preț pentru dușul portabil: 32.95 $

Foto: Amazon

Foto: Amazon

Cuptor portabil

Cu această invenție deschidem categoria „mergem la munte pentru a găti”. Aici avem un cuptor care folosește energia solară pentru a prepara legumele și carnea. Preț: 265 $

 

Foto: Amazon

Foto: Amazon

Telul pliabil

Din aceeași categorie, un accesoriu de bucătărie dedicat celor care vor să mănânce omletă (pe care nu vor s-o bată cu furculița) în timp ce privesc vârfurile. Pentru că, bineînțeles, montaniarzii cară ouă crude pe munte. Preț: 4.95 $

Foto: Gsi Outdoors

Foto: Gsi Outdoors

Toaster pliabil

Tot din zona gătitului și plăcerilor culinare, toasterul pliabil poate face câte patru felii de pâine prăjită deodată. Preț: 5.95 $

Foto: Walmart

Foto: Walmart

Cafetiera portabilă

Pentru unii, dimineața nu are farmec fără o ceașcă de cafea făcută ca acasă. Coleman s-a gândit să vină în ajutor persoanelor aflate într-o asemenea situație, cu o cafetieră care funcționează pe bază de butelie cu propan. Cafetiera cântărește peste 4 kg și pregătește cafeaua în 18 minute… Preț: 99 $

Foto: Amazon

Foto: Amazon

Dulap suspendat în copac

Să presupunem prin absurd că cinea va cumpăra toate aceste invenții. Întrebarea care se ivește acum este unde le ține? Nicio grijă! Există un dulap care se suspendă pe crengile copacilor, are trei rafturi, câteva buzunare laterale și suport pentru rolele de prosoape din hârtie. Preț: 70 $

Foto: Cabelas.com

Foto: Cabelas.com

Bucătărie portabilă

Nu ajunge un sigur dulap? Atunci o mobilă de bucătărie outdoor ar trebui să ofere suficient spațiu de depozitare. Preț: 405 $

Foto: My Camp Kitchen

Foto: My Camp Kitchen

Ladă frigorifică multi-funcțională

O mini-bucătărie. Răcește berea, are blender pentru cocktailuri, desfăcător de sticle, tirbușor, suport de farfurii și tacâmuri. Și chiar și un sistem stereo. Preț: 485 $

Foto: Coolest Cooler

Foto: Coolest Cooler

Lanternă pentru doza de bere sau suc

Poftă de o bere în miez de noapte și teamă că, dacă berea se lasă din mână, nu se mai poate găsi? Există o soluție și pentru teama aceasta: un suport cu leduri pentru doze. Pentru a găsi berea pe întuneric, se răsucește fundul suportului și se aprind luminițele. Preț: 9.99 $

Foto: Think Geek

Foto: Think Geek

Vaporizator cu energie solară

Denumit de către producători „partenerul ideal de călătorie”, acest vaporizator se încarcă cu energie solară și are grijă ca nu cumva să respirăm parfumul de brad sau pe cel de la flori. Preț: 189.99 $

Foto: Vapiuminc/Instagram

Foto: Vapiuminc/Instagram

Segway pentru off-road

Pentru că drumețiile care implică mersul pe jos nu mai sunt la modă. Segway-ul are 54.4 kg și funcționează cam 19 km. Preț: 6.999 $

Foto: Segway.la

Foto: Segway.la

„Foc mistic”

Focul de tabără nu mai are farmec? 3-5 plicuri de „Mystical Fire” vor transforma flăcările în văpăi albastre, verzi sau roșii. Atenție! Nu se poate găti pe focul curcubeu. Preț: 1.79 $/plic

Foto: Amazon

Foto: Amazon

Colac de wc

Ok, poate unii pot rezista pe munte fără televizor, aer condiționat și cuptor cu microunde, dar fără tron ce se fac? Acest colac de wc se prinde de trunchiul copacilor. Preț: 39.99 $

Foto: sbiindustrial.com

Foto: sbiindustrial.com

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*