Aplicația Onpiste, dedicată schiorilor, a fost lansată. O echipă de IT-şti din Cluj a lansat, luni, Onpiste, care oferă informații despre starea pârtiilor, calitatea zăpezii sau timpii de aşteptare la instalaţiile de cablu.

Managerul de proiect Sergiu Şuteu a declarat, luni, că aplicaţia conţine, printre altele, o hartă interactivă şi o listă alfabetică a celor aproape 50 de domenii de schi şi pârtii din România, numărul pârtiilor, lungimea şi dificultatea acestora.

”Am lansat, luni, aplicaţia open source Onpiste pentru telefonul mobil, prima din România şi din Europa pentru domeniile de schi, în care utilizatorii postează în timp real informaţii despre starea pârtiilor, calitatea zăpezii, timpul de aşteptare la instalaţiile pe cablu sau starea vremii. Astfel, în aplicaţie apar informaţii despre zăpada de pe pârtie, dacă este bătută, îngheţată, apoasă sau prezintă petice de pământ, despre starea vremii, dacă e ger, soare, viscol, timpul de aşteptare la instalaţiile pe cablu, în minute, cum este drumul până la pista de schi – aglomerat, acoperit cu zăpadă sau curăţat. De asemenea, aplicaţia conţine o hartă interactivă şi o listă alfabetică a celor aproape 50 de domenii de schii şi pârtii din România, numărul pârtiilor, lungimea şi dificultatea acestora, preţurile skipass-urilor. Este un fel de aplicaţie Waze, folosită de şoferi, dar care este utilizată de comunitatea de schiori”, a spus Şuteu, conform Mediafax.

Dezvoltarea aplicaţiei a durat peste patru luni și poate fi descărcată gratuit din sistemele de operare IOS şi Android.

“În perioada următoare aplicaţia va fi îmbunătăţită şi va permite utilizatorilor să completeze informaţiile cu fotografii realizate pe pârtiile de schi, review-uri video sau chat, dar oferă şi un calendar al evenimentelor – serbări ale zăpezii, concursuri sportive, concerte programate în perioada sezonului de schi în România”, a mai spus Sergiu Şuteu.

Dezvoltatorii IT clujeni intenţionează să extindă, în perioada următoare, aplicaţia şi cu pârtii din Europa, în special pentru cele care sunt frecventate de schiorii români

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*