Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că opinia publică din România și mass-media românești au fost scindate de problema exploatării aurului de la Roșia Montană. Aceeași companie care negocia, în alte țări nu foarte îndepărtate de România, în cu totul alți termeni decât a reușit s-o facă la noi s-a izbit, în țara noastră, de o opoziție fără precedent regiune.

#unițisalvăm a scos în stradă zeci de mii de oameni care nu vor, neapărat, aurul țării, ci siguranță și un mediu înconjurător protejat și ferit de dezastrele ecologice care ar putea să apară. Indiferent dacă oamenii au ieșit în stradă pentru că așa era moda sau pentru că sunt, cu adevărat, ecologiști, i-a determinat pe cei de la Gold Corporation să încropească o strategie și apoi s-o adapteze situației ”din teren”.

În alte țări, compania canadiană de exploatare a aurului a negociat în cu totul alți termeni. Discuțiile mergeau ca pe roate, iar guvernul țării respective spunea ”mulțumesc, suntem de acord, dar avem și noi o condiție, vrem o șosea în zonă, pentru că infrastructura de calitate ne lipsește”. La noi, însă, lucrurile au stat cu totul altfel.

O parte dintre publicațiile importante din România au fost, practic, cumpărate. Jurnaliștii au demonstrat că obiectivitatea presei a rămas doar un concept aflat pe hârtie și care trebuie trâmbițat la examene, pentru a lua o notă mare la Facultatea de Jurnalism.

Un exemplu concludent se află la doar câteva zile distanță de publicarea acestui articol. Conform unui comunicat al ONG-ului Mining Watch, lucrările preliminare de construire a minei de exploatare a aurului de la Certej au început fără a exista autorizaţii în acest sens. Într-o țară civilizată, demararea unor lucrări fără existența, în prealabil, a unor autorizații este sancționată conform legilor în vigoare. Însă, în cazul nostru, mașinăria media pro-exploatare a început de mult timp să asigure liniștea și să joace rolul de agent de relații publice pentru Deva Gold, subsidiară a companiei canadiene Eldorado Gold. Din titlurile verii menționăm doar două: ”Deva Gold face paşi siguri pentru noi locuri de muncă” și ”Deva Gold va crea peste 1.000 de noi locuri de muncă la Certej”.

Aceleași argumente pe care le-am tot citit și în cazul Roșia Montană. Indiferent dacă redevențele ni se par suficiente sau nu, indiferent dacă vor respecta (sau nu) condițiile de mediu și dacă tehnologia folosită este de ultimă generație și fără cusur, noi avem o problemă cu modul în care a fost construită argumentația pro-exploatare, iar aici ne referim, în principal, la argumentul locurilor de muncă.

Dacă îmbrățișăm clișeul conform căruia acela este aurul țării, atunci aparține celor 22 de milioane de români, care ar fi nevoiți să renunțe la ce este al lor pentru cele câteva sute de locuri de muncă pe care le promite RMGC. Brusc, 500 de oameni devin o prioritate națională în România și contează mai mult decât 22 de milioane de români. E ca și cum noi, împreună cu voi, cei care citiți acest articol, am lua topoarele-n spinare, ne-am refugia în păduri și am începe să tăiem copacii, pentru că ”nu vrem decât să muncim” și ignorăm faptul că pădurile nu sunt ale noastre, ci ale întregii țări.

Argumentul pro-exploatare este teribil de insuficient, iar pe cei de la Roșia Montană i-ar fi ajutat mult mai mult ca locul în care trăiesc să nu mai fie declarat o zonă monoindustrială, unde nu își pot deschide nici măcar un magazin în care să vândă bere și țigări. Nu spunem că exploatarea ar trebui sau nu să înceapă, pentru că nu vrem să ne aruncăm în spirala unor controverse fără sfârșit. Spunem, însă, ceea ce poate observa oricine: argumentația pro-exploatare suferă teribil și ne dă binecunoscuta senzație că suntem luați de proști.

Iar pădurile din România ar trebui să fie ale tuturor, așa cum oxigenul este al tuturor și aerul pe care îl respirăm aparține celor 22 de milioane de români. Noul Cod Silvic vine, însă, și spune altceva: că unele dintre păduri sunt doar ale unora, iar ei au dreptul să ne taie nouă din porția de oxigen și să contribuie, masiv, la apariția dezastrelor naturale care au măturat, deja, zeci de mii de case în ultimii ani.

Cu puține excepții, de păduri nu-i pasă nimănui, iar România se comportă ca o țară din lumea a treia, unde defrișările abuzive sunt singura cale de ieșire din foame. Există, în lume, țări care și-au defrișat aproape o jumătate din păduri în ultimii 10-15 ani. Peste încă 10-15 ani, în acele țări vor crește doar arbuști și tufe de mărăcini. Așa a arătat, de multe ori, apocalipsa din filme și așa poate arăta și în realitate.

Iar România se comportă ca un veritabil dușman al naturii. Însă ar trebui să realizăm, până nu este prea târziu, că, așa cum aurul este al tuturor, pădurile ne aparțin nouă, celor 22 de milioane de proști cărora li se refuză dreptul la o bună calitate a aerului și la o țară pe care dezastrele naturale o ocolesc.

Țineți-vă bine: în curând am putea asista la defrișarea Carpaților, pentru că 500 de angajați ai unor companii de exploatare și prelucrare a lemnului nu vor decât să muncească, iar compania le oferă condiții foarte bune de muncă și le construiește o școală și o biserică în sat. Va fi dreptul lor la o viață decentă pe spinarea pădurilor, care sunt ale tuturor românilor. Deocamdată, e campanie electorală și avem parte de circ (de pâine, mai puțin). Când v-ați întrebat, ultima oară, ce se întâmplă cu banii voștri? Indiferent de răspuns, suntem siguri că întrebarea va suna, în scurt timp, cu totul altfel: CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PĂDURILE NOASTRE?

 

   Citește și: Alpinismul clasic este pe moarte

 

   Citește și: Vrem, în programa școlară, educație montană și educație sexuală

 

   Citește și: În România nu există un Muzeu al Alpinismului. Bulă știe de ce!

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*