Alpiniștii Zsolt Torok şi Vlad Căpuşan au urcat zilele trecute pe vârful „Peak 5” (cunoscut şi ca Saldim Peak) 6.374m, din zona Makalu din Himalaya. Ei sunt primii oameni care reuşesc să calce pe acest vârf izolat și foarte tehnic.

Un prieten de-ai celor doi a oferit, pe contul său de Facebook, primele informații despre reușita lui Zsolt Torok şi Vlad Căpuşan, notează Adevărul.

„Realizarea unei premiere mondiale („first ascent”) în cel mai înalt lanţ muntos al planetei reprezintă o performanţă remarcabilă, o nouă pagină de istorie în alpinism!. «Am urcat amândoi vârful Peak5, dar la coborăre am întâmpinat vreme foarte dificilă. În ultimele câteva zile au fost condiţii meteo extreme, temperaturi sub -30 de grade, tot ce am avut electronic la noi a fost compromis de frig, n-am putut lua legatură cu cei de acasă. Am şi pierdut foarte mult timp din cauza acestor condiţii nefavorabile… Acum e totul bine, am coborât amandoi în tabară de bază, totul e OK, iar eu am coborât azi un pic mai mult, până în satul Yangri Kharka, să pot da un semn. Salutari tuturor celor de acasă!», mi-a spus Vlad la telefon, calitatea conexiunii fiind extrem de slabă”, a scris Mihai, prietenul lui Zsolt Torok şi Vlad Căpuşan.

Acesta a mai scris că traseul lor pe Peak 5 a presupus  un efort uriaş, foarte multă îndemânare tehnică, dar şi tărie mentală şi de caracter: „

Zsolt şi Vlad au fost singuri, timp de aproape o săptămână, într-un perete imens, de 2.000 m diferenţă de nivel, cu prize virgine, străbătut de un labirint de crevase. În condiţii meteo extreme, fără niciun pic de sprijin dinspre tabară de bază şi fara nicio altă legătură cu lumea din exterior. Bravo, bravo, bravo!”.

Cei doi alpiniști au plecat spre Kathmandu  la mijlocul lunii trecute.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*