De 1 Decembrie, românii au parte de o minivacanță, iar mulți dintre ei vor alege ca destinație una dintre stațiunile montane. Prin urmare, ca să suplinească faptul că nu ninge, administratorii pârtiilor de pe Valea Prahovei au pus în funcţiune tunurile de zăpadă.

Azuga

Prima staţiune în care se va putea schia este Azuga, unde în ultimele zile tunurile de zăpadă au fost puse în funcţiune pe pârtia Cazacu pentru copii şi începători. Administratorul pârtiei a declarat că în ultimul weekend de toamnă stratul de zăpadă va fi de 20 de centimetri, conform Mediafax.

Bușteni

Şi la Buşteni au fost puse în funcţiune tunurile de zăpadă pe pârtia Kalinderu 1. Administratorul domeniului schiabil Buşteni, Mihai Dobre, spune însă că pârtia nu va putea fi deschisă în acest week-end, dar turiştii care merg la Buşteni vor avea parte de puţină zăpadă la baza pârtiei.

Predeal

De asemenea, turiştii care vor ajunge în Predeal au şanse mari să schieze sau să se dea cu sania pe pârtii. Potrivit primarului din Predeal, Liviu Cocoş, pe pârtia Clăbucet au fost puse în funcţiune, încă de luni, zece turnuri de zăpadă. Stratul de zăpadă pe pârtia Clăbucet măsoară aproximativ 5 centimetri, la care se va adăuga şi stratul de zăpadă artificială, astfel încât, până în week-end, turiştii să poată schia.

Poiana Brașov

Şi la Poiana Braşov au fost puse în funcţiune mai multe tunuri de zăpadă. Cu toateacestea, sezonul de schi în Poiana Braşov va fi deschis oficial în ajunul Crăciunului.

”Au fost puse în funcţiune, de 48 de ore, mai multe tunuri de zăpadă din cele 24. Dar au fost puse în funcţiune strategic, din rezerva de apă aflată în bazin, în partea superioară a muntelui şi la baza acestuia, pentru a asigura o zonă pentru schi“, a spus administratorul domeniului schiabil din Poiana Braşov, Dorin Drăgoi, conform sursei citate.

În Masivul Postăvarul, în partea superioară, stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri.

Păltiniș

Sezonul de schi la Păltiniş (Sibiu) se deschide, oficial, în minivacanţa de 1 Decembrie. Sâmbătă este programată o petrecere pe pârtie, în timp ce la Alba Iulia şi în împrejurimi cu greu se mai poate găsi cazare, camerele fiind rezervate de participanţii la manifestările de Ziua Naţională.

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (I). Lungimea, în funcție de înălțime, greutate și nivel

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (II). Forma schiului și tipuri de schiuri

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (III). Genul, lățimea taliei, profilul cozii și flexul

 

   Citește și: Ce trebuie să știi atunci când cumperi bețele de schi

 

   Citește și: Ghid practic. Cum alegi clăparii de schi

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*