Visezi să escaladezi El Capitan? De acum poți, chiar din fața calculatorului Oana Căloiu 3 iulie 2015 Google Street View ne oferă, de la finalul lunii iunie, posibilitatea de a escalada cel mai spectaculos perete din lume: El Capitan, din Parcul Naţional Yosemite, SUA. Mai mult, putem urca alături de căţărători-legendă, precum Lynn Hill, Alex Honnold şi Tommy Caldwell. Reprezentanții Google s-au gândit că, dacă au ajuns pe Everest, cu siguranță pot parcurge și distanțe pe verticală. Astfel, cu ajutorul lui Lynn Hill, Alex Honnold şi Tommy Caldwell, au înregistrat traseul The Nose, din faimosul perete El Capitan. Iar cei ce se încumetă să escaladeze stând comod în scaun, în fața calculatorului, pot face pauze şi pot admira peisajul, aşa cum se vede de la înălţimea la care s-au oprit. Imaginile panoramice permit şi celor care se tem de înălțime să admire peisajele a căror vedere era, până acum, privilegiul sportivilor de elită. Totodată, ca parte din proiectul Yosemite Treks, Google a creat o pagină unde cei interesați pot vedea informații despre trasee, sfaturi pentru cățărare și alte multe fotografii behind-the-scenes din Parcul Național Yosemite, potrivit Fast Company. Mai jos, un filmuleț cu câteva informații și opinii despre inițiativa Google: Citește și: VIDEO. Cum a reușit Beat Kammerlander, în 1999, cea mai dificilă cățărare fără coardă din istorie Citește și: UPDATE. Au reușit! Prima ascensiune liberă a celui mai ”dificil traseu de escaladă din lume” Comments comments Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și situl web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez. Codul de securitate *