Deși Transbucegi, șoseaua care face legătura între Sinaia și Platoul Babele, a fost închisă la numai 2 ani de la inaugurare, ”Drumul Babelor” rămâne unul dintre cele mai spectaculoase de România, alături de Transfăgărășan și Transalpina.

Motivul pentru care constructori au decis închiedere, în luna mai, a Transbucegeiului, este nesiguranța drumului, din cauza lipsei parapeților și indicatoarelor.

Odată cu construirea șoselei Transbucegi, zona Platoului Bucegi poate fi accesată mult mai ușor. Cu o lungime de 20 de kilometri, drumul DJ 713 sau Drumul Babelor atinge cea mai mare altitudine la 1.925 de metri.De la Cabana Babele, puteați experimenta și admira câteva dintre cele mai frumoase și spectaculoase trasee turistice din România. Printre ele se numărău traseul spre Crucea Eroilor de pe Caraiman, traseul spre Releul de pe Vârful Costila și drumul spre Cabana și Vârful Omu. De asemenea, nici obiectivele turistice din zonă, precum Mănăstirea Peștera din Peștera Ialomicioarei, Mănăstirea Caraiman din Bușteni și Castelul Peleș din Sinaia, nu puteau fi ratate, conform transbucegi.ro.

Cu toate că cea mai mare parte a turiștilor sunt încântați de șoseaua montană Transbucegi, există și voci care consideră că drumul va conduce la distrugerea mediului înconjurător și a monumentelor naturii. Până drumul va fi redeschis, vizitatorii Parcului Natural vor merge pe jos sau cu telecabina, fapt ce va duce la scăderea activității turistice, mai ales în rândul persoanelor care nu au ce căuta pe munte (din fericire).

În videoclipul de mai jos, veți putea viziona traseul șoselei Transbucegi, cu plecare din Sinaia, în toată splendoarea lui. Peisajele montane uimitoare și pădurile masive de conifere.

Citește și: Șoseaua Transbucegi, închisă pe motiv de nesiguranță

Citește și: FOTO: Cum arată cea mai nouă șosea montană inaugurată în România

Citește și: Transalpina, executată ilegal. Construcția, sistată până la primirea autorizațiilor

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*