Un român a participat la maratonul ”Ultra-Trail Du Mont Blanc” și a alergat, continuu, 43 de ore, alături de 2.300 de concurenți din 70 de țări.

Bogdan Iacob, din Suceava, a participat la ediția din acest an a ultramaratonului de 160 de km, care l-a purtat prin trei țări: Franța, Italia și Elveția. Startul a fost dat în Chamonix, la poalele masivului Mont Blanc, la sfârșitul lunii august.

„Sunt tată, soţ, corporatist şi ultramaratonist”, spune, despre el, tânărul sucevean, care este angajat al unei bănci din București, conform publicației ziarulevenimentul.ro.

Bogdan şi-a descoperit pasiunea pentru alergat în urmă cu patru ani. Ca să participe la ultramaratonul din Alpi, a participat la două concursuri de calificare, desfăşurate, în 2013, în România. Începând cu luna ianuarie 2014, el şi-a intensificat antrenamentele pentru a face faţă ultramaratonului. „Anul acesta, după ce am fost selectat pentru competiţie, am avut câte 5-7 antrenamente pe săptămână, totalizând 12 sau 15 ore pe săptămână”, a spus Bogdan Iacob, conform sursei citate.

La concursul din Franţa s-au înscris anul acesta aproape 8.000 de participanţi. Dintre aceştia doar 2.300 au fost selectaţi, iar printre ei s-au numărat şi cinci români. Pe parcursul competiției, 800 de participanți au abandonat cursa. Prima ediţie a acestui concurs a fost organizată în urmă cu 11 ani. Alergătorii au de parcurs 160 de kilometri. Practic ei înconjoară Mont Blanc şi în tot acest timp trec prin trei ţări: Franţa, Italia şi Elveţia.

 

   Citește și: Aleargă sau pedalează cinci minute pe zi pentru a câștiga trei ani

 

   Citește și: INTERVIU. Andrei Sovereșan, despre motivația de a alerga și turneul Runsilvania Tour 2014

 

   Citește și: TOP 10 pantofi pentru alergarea montană

 

Comments

comments

3 Responses

  1. omsuparat

    Pai si ceilalti 4 romani ? Intelegem ca nu sunt corporatisti, deci nu merita nici macar mentionati ? Plus ca, din punctul meu de vedere nu e o performanta sa termini cursa pe locul 1000+. Tare stirea !

    Răspunde
  2. andreea

    N-a zis nimeni nimic de performanta, dar e totusi de apreciat orice om care isi gaseste timp atat pentru pasiuni, cat si pentru celelalte responsabilitati din viata de zi cu zi. Iar toti care au terminat merita felicitati pentru efortul depus.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*